Din 15 februarie, toate persoanele care trec frontiera Marii Britanii sunt obligate să prezinte mai multe acte ca de obicei, printre care și rezultatul negativ al testului pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, dar și codul rezervării a două seturi cu teste care urmează să fie livrate la adresa indicată din UK. Am călătorit pe 5 martie cu avionul, din Chișinău spre Londra, Luton, și iată ce acte și certificate am fost obligată să prezint, dar și cum m-am testat de COVID-19 la domiciliu.

În această perioadă, pentru a călători spre Marea Britanie nu este suficient să ai un bilet de călătorie și un pașaport. Începând cu 15 februarie, în Marea Britanie au fost implementate noi restricții pentru toți cei care urmează să intre în țară. Printre acestea sunt testul negativ COVID-19, formularul de localizare a pasagerilor, 2 teste covid rezervate și carantina. Trebuie să menționez că am zburat cu pașaport românesc.

Condiții de călătorie

Cu două zile înainte de zbor am rezervat de pe site-ul gov.uk două seturi cu teste COVID-19 – condiție obligatorie pentru cei care intră în UK, primind în schimb un număr al rezervării de care am avut nevoie mai târziu. Ambele teste au costat 210 lire sterline.

Tot pe 3 martie înainte de zbor am completat formularul de călătorie – Passenger Locator Form – de asemenea obligatoriu. Aici am avut nevoie de numărul rezervării a celor două seturi de teste COVID-19. Am tipărit formularul, pe care l-am prezentat la aeroportul din Chișinău împreună cu rezultatul negativ la COVID-19 cu ștampilă, primit în dimineața zborului.

Cu o zi înainte de zbor am făcut testul COVID-19 într-o clinică privată din Chișinău, care m-a costat 800 de lei. Menționați că testul este pentru călătorie și prezentați pașaportul. Testul trebuie făcut cu maximum 72 ore înainte de sosirea în UK. Deși am primit rezultatul în limba engleză pe mail, a doua zi am revenit la clinică pentru a ridica rezultatul (negativ) tipărit cu ștampilă umedă – veți avea nevoie de acest certificat atât la aeroportul din RM, cât și cel din Marea Britanie!

În aeroporturile din Chișinău și Luton ne-au verificat minuțios actele

Ajunsă la destinație, în aeroportul Luton, am stat în coadă aproximativ o oră. Angajații aeroportului au verificat actele tuturor pasagerilor, pe unii i-au întrebat care este scopul călătoriei și adresa la care își vor petrece cele 10 zile de izolare, etc. Răspunsurile trebuie să coincidă cu informațiile pe care le-ați indicat în formularul de călătorie. Eu am fost rugată să prezint confirmarea rezervării seturilor de teste COVID-19. Întrucât nu tipărisem foaia, mi s-a permis să-l prezint în format electronic.

Autoizolare și testele COVID-19 în zilele 2 și 8

Din Luton am plecat spre Northampon, orașul în care îmi petrec cele 10 zile de autoizolare. Pe 6 martie, la 10:05 dimineața, am fost telefonată de o reprezentantă a guvernului care pentru început s-a asigurat că vorbește cu mine și că înțeleg limba engleză, oferindu-mi posibilitatea de a discuta cu cineva în altă limbă, dacă este necesar. După ce am asigurat-o că o înțeleg bine, m-a întrebat pe ce dată m-am născut și în ce zi am ajuns în UK, și dacă știu că sunt obligată să fac testele în ziua 2 și 8 de la sosire, informându-mă că dacă nu voi respecta această condiție voi fi amendată.

Ulterior, doamna mi-a prezentat scuze că urmează să-mi ofere informații pe care probabil deja le cunosc, dar că este obligată să o facă. Astfel, mi-a vorbit despre restricțiile actuale din țară și despre cum să mă protejez în spațiile publice purtând corect masca, păstrând distanța, dezinfectând frecvent mâinile sau spălându-le cu săpun cât mai des.

M-a întrebat dacă am înțeles informațiile pe care mi le-a oferit, dacă am întrebări și mi-a mulțumit pentru timpul acordat, urându-mi o zi bună.

Cum m-am testat acasă

Peste două ore, după discuția relatată mai sus, curierul mi-a adus coletul cu testele rezervate, fiind informată în prealabil pe mail că urmează să ajungă până la orele 13:00. A doua zi, pe 7 martie, adică duminică, am deschis unul dintre cele două pachete cu teste și am găsit în el: instrucțiuni de utilizare, 1 bețișor sigilat pentru prelevarea materialului biologic, un recipient cu lichid, o pungă cu lipici, un șervețel din vată, o cutie din carton și un sticker special. Pe broșura cu instrucțiuni, recipientul cu lichid și cutie erau lipite unul și același număr, cel al testului, de care am avut nevoie pentru a-l înregistra, obligatoriu, online. Lucru pe care l-am făcut.

Procedura de prelevare a fost simplă. Cu mâinile spălate și dezinfectate am scos bețișorul cu vată de un capăt (este important să-l scoatem de capătul fără vată și să nu atingem altă parte a bețișorului pentru a evita contaminarea acestuia), l-am „plimbat” câte 5 secunde peste fiecare amigdală, apoi încă 10 rotiri în cavitatea nazală la o adâncime de 2,5 cm și atât. Trebuie să menționez că în clinica din Chișinău procedura a fost mai neplăcută. Cu mare atenție am introdus bețișorul în recipientul cu lichid, am rupt bețișorul cu aceeași mână și am închis recipientul bine. L-am introdus în pungă și am prins-o cu lipici, apoi am băgat-o în cutie pe care am sigilat-o cu sticker-ul special.

Răspunsul a venit în mai puțin de 24 h

Mini coletul cu conținut „prețios” a ajuns în cutia metalică specială, cea de la Royal Mail Priority (poșta regală britanică) care se găsește în orice localitate, de unde a și fost prelevată peste două ore și transmisă către NHS (serviciul național de sănătate). Rezultatul (negativ) a venit a doua zi, dis-de-dimineață, atât într-un mesaj SMS, cât și pe mail. De asemenea, am fost informată că un pasager de pe aceeași cursă cu mine a fost confirmat pozitiv cu COVID-19.

În mesajele primite mi-a fost recomandată o aplicație care poate stabili dacă este cineva prin preajmă confirmat pozitiv cu COVID-19.

În a șaptea zi de carantină am primit un text SMS prin care mi-au amintit că: trebuie să iau testul în ziua a 8-a de autoizolare și că dacă nu o voi face voi fi amendată.

Pe 13 martie am repetat testul, iar a doua zi am primit rezultatul. Negativ. Astăzi, luni, este ultima zi de autoizolare.

Mai multe informații utile pentru cei care vor călători în Marea Britanie în următoarea perioadă găsiți aici sau pe pagina Ambasadei RM în Marea Britanie.