Republica Moldova numără tot mai mulți milionari: aproape 9 650 de persoane au declarat venituri de peste un milion de lei în 2026.

Numărul persoanelor din Republica Moldova care declară venituri de peste un milion de lei este în creștere. În 2026, aproape 9 650 de persoane au raportat astfel de venituri, cu peste 1 600 mai multe decât în anul precedent, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat (SFS).

În total, milionarii au declarat venituri de 32,8 miliarde de lei și au achitat impozite în valoare de 2,3 miliarde de lei.

Bărbații continuă să fie majoritari în această categorie, numărul lor depășind 6 600. Cei mai mulți milionari au vârste cuprinse între 40 și 49 de ani.

Aproximativ 5 000 de persoane au declarat venituri între unu și două milioane de lei. În același timp, 484 de contribuabili au raportat câștiguri de peste 10 milioane de lei.

Cele mai mari venituri au provenit din dividende, care au însumat 13,45 miliarde de lei. Pe locul doi se află salariile, cu 3,32 miliarde de lei.

În total, 211 159 de persoane fizice care nu desfășoară activități de întreprinzător au depus declarații de venit în 2025. Suma totală a veniturilor declarate de cetățenii Republicii Moldova a ajuns la 144,8 miliarde de lei.

Salariile rămân principala sursă de venit și reprezintă 73,49% din totalul câștigurilor declarate de persoanele fizice. Urmează dividendele și veniturile obținute din închirierea bunurilor imobile.

Datele SFS mai arată că moldovenii au utilizat și facilitățile fiscale disponibile. În 2025, 9 793 de persoane au beneficiat de deduceri fiscale, economisind sau recuperând în total 112,55 milioane de lei. Cele mai solicitate au fost deducerile pentru studiile copiilor, serviciile medicale private și dobânzile achitate pentru creditele ipotecare destinate procurării primei locuințe.

Tot mai mulți contribuabili aleg și mecanismul prin care pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații necomerciale sau culte religioase. În 2025, peste 53 000 de persoane au făcut acest lucru, transferând 28 de milioane de lei — cu 6,19 milioane de lei mai mult decât în anul precedent.

Distribuie articolul: