De-a lungul epocilor, domenii precum pictura, muzica, medicina, literatura erau apriori niște uși închise pentru femei. De fapt, dacă e să ne exprimăm exact, practic toate ușile, înafară de cea a perpetuării speciei umane au fost considerate inaccesibile pentru femei, secole la rând.

De ce ne-am mira de vremurile epocii medievale, când în secolul XIX, ba chiar la începutul secolului XX bântuia opinia că femeile nu ar avea creier sau că acesta ar ceda în dimensiune față de creierul unui bărbat ceea ce, implicit, era considerat un factor decisiv în stabilirea locului femeii în societate.

Pictura, la fel ca alte forme ale artei, pare să fi fost un domeniu în care femeile își făceau drum cu mare greu. Dar, cu toate astea, istoria cunoaște femei ce au demonstrat că posedă arta picturii și au lăsat drept moștenire o multitudine de opere inedite. Să le cunoaștem și noi.

Sofonisba Anguissola (1532 – 1625)

Este pictorița ce a reușit să-i impresionaze pe titanii picturii: Michelangelo și Van Dyck. Numele acestei femei a fost scos înafara istoriei pentru aproape 350 ani, deși astăzi este recunoscută drept cea mai importantă pictoriță a Renașterii. Născută în Cremona, Italia, ea a fost cea mai mare dintre cele 6 fiice ale familiei. Tatăl acesteia, neavând posibilitatea să le ofere zestre, a contribuit la aceea ca fiecare dintre fiicele sale să învețe o meserie. Tot el i-a trimis lui Michelangelo prima schiță a viitoarei pictorițe.

La vârsta de 27 ani, primește invitația de a se alătura Nunții Regale, dintre Regele Filip al II-lea și regina Isabela de Valois. După cum protocolul curții interzicea activitatea de pictoriță a unei femei, Sofonisba primește titlul de domnișoară de onoare la curte. Stilul ei era remarcabil prin aceea că putea transpune emoțiile umane într-un mod mai relaxat, mai cald și mai puțin protocolar. Curtea Spaniolă a ocrotit-o pe Sofonisba și i-a permis să dea naștere minunatelor sale creații, pe care, însă, nu le-a putut scoate pe piața europeană.

Una dintre celebrele sale lucrări înfățișează trei surori jucând șah. Tabloul vrea să ilustreze că femeia începe să își câștige terenul propriu în societate, mai ales că una dintre surori ține în mână figura reginei.

Artemisa Gentileschi (1593- 1653)

E vorba de fiica unuia dintre cei mai cunoscuți pictori, Orazio Gentileschi; Artemisa vede lumina zile în anul 1593 la Roma. Activitatea sa artistică s-a desfășurat pe parcursul vieții în Florența, Venezia, Napoli și Londra, unde a lucrat pentru cei mai faimoși mecenați.

Admiratoare și urmașă fidelă a curentului lui Caravaggio, artista și-a creat, totuși, un stil unic. Lucrările sale se distingeau prin ipostaza în care era ilustrată femeia. În epoca Renașterii, femeia era înfățișată drept simbol al maternității, erotismului, amfitrioanei. Artemisa nu doar că pictează femeia în ipostaze firești, obișnuite, dar îi mai și împrumută, deseori, din trăsăturile chipului propriu. Unii critici sunt de părere că aceasta era o formă de a se afirma în vremurile în care femeia era inferioară bărbatului în societate.

Un alt subiect, foarte dureros, ce și-a pus amprenta pe creația artistei a fost tema violului, ea însăși trecând prin această oribilă experiență. Se cunoaște și numele celui ce a abuzat-o pe tânăra pictoriță. Era un oarecare Agostino Tassi, cel cu care a și avut proces de judecată în urma căruia el a stat închis timp de opt luni. Tema violului este ilustrată perfect în tabloul cu elemente biblice, în care văduva Judith este agresată sexual.

Artemisa Gentileschi a beneficiat de patronajul familiei De Medici din Florența și a lucrat, împreună cu tatăl ei, la curtea Regelui Charles I al Angliei.

Elisabeth Louise Vigee Le Brun (1755- 1842)

S-a născut la Paris în anul 1755, în familia modestă a unui pictor. Până a împlinit 12 ani a primit lecții de desen de la tatăl său, după care acesta a decedat, iar Elisabeth a continuat să învețe pe cont propriu.

La vârsta de 14 ani, a cunoscut nedreptatea societății, și anume a statului francez. Creea portrete pentru a-și putea ajuta familia, însă autoritățile nu i-au mai permis să o facă, din motiv că nu făcea parte din breasla vreunei academii de arte. Ulterior, când a încercat să adere la Academia Regală Franceză, i-a fost respinsă candidatura, din motiv că Academia primea în rândurile sale numai patru femei.

Nici mariajul cu un vânzător de artă nu i-a adus fericire. Soțul îi cheltuia munca pentru jocuri de noroc. După un divorț complicat, își ia fiica și pleacă în Europa, unde muncește mult ca să se poată întreține.

Stilul ei, moale și cald de a reda, preponderent, tablouri materne, a făcut-o remarcată de către Regina Franței, Marie Antoinette, care i-a devenit patroană. Tot Regina a fost cea care l-a convins pe Regele Franței să o înscrie pe Elisabeth la Academia Franceză, în 1783. Le brun devine, cu timpul, portretista principală a Reginei Marie Antoinette.

Cel mai scandalos tablou al său o reprezintă pe Regină în jupă, ceea ce era considerat extrem de vulgar și ceea ce a stârnit numeroase critici. Ulterior, pentru a repara imaginea familiei regale, ea a început s-o picteze pe regină în ținute mai decente.

Odată cu Revoluția Franceză este nevoită să fugă în Europa, ca pentru tot restul vieții să lucreze la curțile regale din Germania, Rusia, Italia, Austria.

Distribuie articolul: