Istoria e magică, ne învăluie, ne sfătuiește și ne poartă. Ce poate fi mai frumos decât u roman istoric bine scris? Descoperă top cărți de ficțiune istorică în acest articol!

1. Albastru pur de Tracy Chevalier – reprezintă o ficțiune istorică, pe alocuri cu tentă polițistă; bun pentru cei cărora le place suspansul. Povestea are două fire narative distincte – unul în secolul al XX-lea, altul în secolul al XVI-lea, la fel ca destinele celor două protagoniste, Ella Turner și Isabelle du Moulin, care ajung să se îmbine.

Așadar, pe cele două protagoniste le leagă o moștenire ancestrală.

Or, când Ella se mută în Franța împreună cu soțul ei, Rick, un arhitect care primise o slujbă la Touluse, aceasta este hotărâtă să-și croiască o nouă viață în Lisle-sur-Tarn. Numai că lucrurile se dovedesc mai complicate decât crezuse tânăra femeie. Locuitorii nu par s-o privească cu simpatie sau gânduri bune. Colac peste pupăză, un coșmar începe să-i bântuie nopțile. Un coșmar în care revine mereu albastrul și în care e tulburată de viziuni stranii.

La rândul ei, cu patru sute de ani înainte, Isabelle du Moulin, din cauza părului său roșu, este poreclită La Rousse de către consătenii săi vrăjitoare. Din cauza persecuției hughenoților, familia Tournier, în care Isabelle intrase prin căsătorie, este nevoită să plece și ea din satul în care locuiau.

Poveștile celor două femei (cea a Ellei relatată la persona întâia) se împletesc armonios. Cartea este scrisă într-un limbaj lejer, cu puțin text descriptiv și se parcurge ușor; iar suspansul poveștii se adâncește, pas cu pas.

2.Ultimul dintre noi de Adelaide de Clermont-Tonnerre – avem în față un roman psihologic și istoric șocant cu două fire narative, ale căror acțiuni se petrec în Statele Unite și în Germania nazistă. Cartea ne prezintă o tulburătoare poveste de dragoste, una aproape imposibilă. Această iubire nu este atât de mult amenințată de prezent, cât mai ales de trecut.

Povestea este puternic influențată de cel de-al Doilea Război Mondial, iar capitolele cărții se succed: când în prezent, când în trecut. Astfel încât evenimentele din Statele Unite au loc între anii 1969-1971, când acolo era o epocă de avânt economic și abundență. Trecutul care apare povestit e din Germana, în perioada 1943 – 1950, când țara era nimicită de bombardamentele aliaților.

Protagonistul Werner Zilch este un antreprenor american, co-proprietar la o mică firmă care se zbate să răzbească în jungla constructorilor din New York. Werner se naște dintr-o mamă care își trăia ultimele clipe de viață și ale cărei picioare fuseseră smulse de suflul unei explozii. Printr-o minune, ea reușește să își vadă fiul născut și să le ceară celor care au ajutat-o să aibă grijă de el, pentru că este „ultimul dintre noi”, adică din neamul lor; și, apoi, se stinge din viață.

Aflat la maturitate, mutat deja în Statele Unite, acum bărbat frumos și puternic, Werner Zilch are și mare succes la femei… până când se va îndrăgosti de-a binelea de Rebecca. Aceasta este o femeie tânără, frumoasă și bogată, așa că este obișnuită să primească tot ce vrea și să trăiască pe picior mare. După câteva peripeții, cei doi încep o relație. Par cuplul perfect, însă intervine istoria la mijloc, să le dea planurile peste cap.

Așa că în scenă intră mama Rebeccăi, care fusese torturată de naziști; și nu reușește să uite trecutul. Prin urmare, lucrurile se schimbă în seara în care Werner este invitat acasă la Rebecca, pentru a-i cunoaște părinții. Mama Rebeccăi se comportă extrem de ciudat la vederea lui Werner și îi destăinuie un lucru pe care l-a ținut secret. După acea seară, Rebecca dispare subit, iar Werner nu mai reușește să o găsească timp de un an de zile.

Descoperim în continuare, pas cu pas, de ce a plecat Rebecca și care este legătura din trecut care îi împiedică pe Werner și Rebecca să fie fericiți împreună. Personajele romanului sunt complexe, interesante și puternice, iar scenele despre război sunt creionate vivid și crunt.

3.„Evadare de la Auschwitz” de Rosenberg, Joel C – Unul dintre cele mai puternice, zguduitoare și emoționante romane scrise vreodată despre Auschwitz. Cartea a primit mai multe premii internaționale printre care: bestseller New York Times, finalistă Christian Book Award, finalistă Goodreads Choice Awards. Cu personaje bine conturate, volumul descrie cu lux de amănunte infernul din lagărul de concentrare de la Auschwitz.

„Un popor, o singură națiune, un lider” este ceea ce a încercat partidul nazist să impună lumii prin Adolf Hitler, iar poporul evreu a fost cel care a suferit cel mai mult. Cartea trece în revistă atrocitățile holocaustului împotriva popoarele considerate inferioare de către rasa ariană. Unsprezece milioane de oameni au fost executați, din care șase milioane au fost evrei.

Așadar, Jacob Weisz, un tânăr evreu timid și cu o educație aleasă, este silit să-ș­i părăsească patria ș­i să se alăture mi­șcării de rezistență din Belgia, căci întreaga familie i-a fost ucisă sub ochii lui, iar asta îl motivează și îl determină să lupte. Weisz luptă pentru a scăpa câți mai mulți oameni condamnați ce erau trimiși spre o moarte sigură în lagărele de exterminare.

Însă după ce o operațiune de salvare scapă complet de sub control, protagonistul Jacob se treze­ște prizonier într-un tren care se îndreaptă spre sudul Poloniei. Condamnat la muncă forțată în lagărul de la Auschwitz, Jacob se aliază cu un pastor francez creștin (Jean-Luc LeClerc), închis pentru că i-a ajutat pe evreii care fugeau din Franța din Vichy. Cei doi sunt hotărâți să evadeze. Scopul lor este să ajungă în Occident ș­i să-i alerteze pe Aliați în legătură cu îngrozitoarele lucruri care se petrec în Polonia, înainte ca fascismul să distrugă întreaga Europa.

Romanul prezintă un adevăr istoric dur și totodată aduce în lumină sacrificiul unor eroi care, uitând de prejudecăți religioase sau rasiale, se aliază pentru a supraviețui și a salva și alte vieți umane.

4. „Fiica Reichului”, de Louise Fein – copila nu înțelege la început, de ce Walter este împotriva lui Hitler, de ce îl consideră un monstru, doar fuhrerul vrea să salveze Germania și națiunea sa, ea se roagă lui Adolf de parcă acesta era un Dumnezeu, se contrazice cu cei care nu văd lucrurile așa cum ele se propagă acasă, la masă, de către părinții săi. Moartea fratelui său începe să îi ridice ochelarii de pe nas, să își pună întrebări, să-l creadă pe Walter, să gândească de sine stătător.

Eu am recunoscut de mii de ori că-mi plac mult de tot cărțile care au o linie puternic tangențială cu istoria, ele sunt cele mai educative, iar autorii depun un efort pentru a face cercetări minuțioase cu privire la acele evenimente din trecut. Iar Lenoșenia Noastră Prea-iluminată, să aibă oportunitatea să o afle în câteva ore, coerent transpuse. De asemenea, mai recunosc că titlurile care au o directă legătură cu al doilea război mondial, fără multă analiză vor ajunge pe lista mea. Ceea ce s-a și întâmplat cu opera scrisă de Louise Fein, ocupându-ți de drept, locul lângă celelalte cărți din biblioteca mea.

Datoria noastră e să îl servim pe Führer, Germania şi pe viitori noştri bărbați. Băieții învață să guverneze și să fie lideri, iar noi trebuie să fim ascultătoare. Mereu ni se solicită câte ceva. Nu e timp să ne urmăm propria cărare. Și nu am cum să nu simt că ființa mea e pur şi simplu strivitā.

Ușoară și profundă în același timp, istoria lui Hetty ne permite să creștem alături de ea, să nu o judecăm pentru alegerile sale, deoarece raportându-ne la situația în care aceasta se afla, nu prea avea cum să fie altfel, obediența nazistă era culmea fericirii pentru orice copil german care creștea în sânul unei societăți mândre de cursul său istoric. Ea a vrut să fie parte din sistem, din idee, acea idee pe care o respira zilnic, peste tot, în magazin, la școală, omniprezența umbrei lui Hitler se face resimțită datorită autoarei. Stein nu încarcă scriitura sa, te ține de mână să-ți arate exact ceea ce trebuie să vezi, să simți exact ce trebuie să simți, pentru a vedea imaginea per ansamblu.

Felul în care arată cineva e înşelător, sângele şi mediul nu mint niciodată.

Mie mi-a plăcut însăși ideea de a vedea lucrurile altfel, dinăuntru societății naziste, mai ales din cea în care prezența masculină din viața eroinei,  întruchipată de tatăl ei, este dedicată regimului, iar a doua, dragostea vieții sale este opusul ei, dușmanul nr.1. M-am lăsat purtată de paginile scrise de autoare, i-a reușit încă din primele, și m-a ținut captivă până la sfârșit. Cartea este un bildungsroman atipic, lasă imaginația să muncească un pic, și asta dă un aer de prospețime în tot imperiul putred creat de unul dintre cele mai odioase regimuri din lume.

Doar prin cruzime se poate câştiga. Orice altceva va duce la înfrângere. Şi un astfel de eşec e de neimaginat.

O carte frumoasă care face propagandă faptului că este minunat să gândești cu propriul cap, să nu-ți fie frică, să răspunzi pentru propriile greșeli și prejudecăți, și să nu uiți de dragoste, ea mișcă munții din loc.

Oamenii văd ce vor. Cu toţii avem de ales. Absolut fiecare dintre noi. Alegem cum ne purtăm unii cu alţii.

4. Zona de interes de Martin Amis – Martin Amis e scriitorul ce e considerat una dintre cele mai influente și mai inovatoare voci ale literaturii britanice contemporane: cel care a scris despre nemți și autorul care a ajuns cu brio să descrie felul acestora de a fi, comportamentul, maniera de a vorbi, de parcă le auzeam intonațiile vocii și accentele.

Lectura noastră începe într-un lagăr de concentrare, continuă cu un triunghi amoros dintre un ofițer ambițios, Thomsen, un adevărat neamț din acea perioadă, dedicat cauzei, soția, Hannah Doll, și comandantul instituției, Paul Doll. Flirtul naiv, care a apărut gradual, a dus spre o explozie de gelozie, dusă până la extreme. Comandantul decide să-și omoare soția. Deznodământul îl las pentru cei curioși să-l descopere.

„…Nu de mult mă întrebam dacă voi mai putea participa vreodată la o adunare grandioasă, fără ca mintea mea să înceapă să-mi joace feste… Nu a fost ca ultima dată, când m-am cufundat treptat în provocarea logistică a gazării publicului. Nu.

Nu degeaba unii cititori au numit această carte oglindă, în ea se reflectă gradul fiecăruia de percepție a monogamiei sau a limitei adulterului, până unde este permisă intruziunea în mediul unui cuplu bine format și ce îl fortifică, sau distruge. Or, această limită nu există, pentru că instinctul și dorința prevalează rațiunea.

Provocatoare carte și vă spun de ce. Ea necesită folosirea unui dicționar explicativ, necesită să cunoștințe și dragoste pentru istorie, mai cu seamă pentru tot ce ține de cel de-al doilea Război Mondial. Conține o mulțime de cuvinte mai rar întâlnite, expresii cu subtext, momente dintr-acelea în care îți aduci aminte de dialogurile cu sensuri voalate, pe care le porți cu cel mai bun prieten în public, și doar el înțelege ce ai în vedere, de fapt. Ai nevoie de un ochi antrenat, pentru a zâmbi la toate subtilitățile barbare sau misogine, bine ascunse de autor. Un deliciu cititoresc!

În perioada național-socialismului, te uitai în oglindă și-ți vedeai sufletul. Te vedeai pe din afară. Acest lucru s-a aplicat, prin excelență și victimelor sau celor care au trăit mai mult de o oră și au avut timp să se confrunte cu propriile lor reflecții. Dar, totuși, s-a aplicat și celorlalți, răufăcătorilor, colaboratorilor, martorilor, conspiratorilor, martirilor de drept (Orchestra roșie, Trandafir alb, bărbații și femeile din 20 iulie) și chiar obstrucționarii minori, ca mine sau ca Hannah Doll. Cu toții am descoperit sau am dezvăluit neputincios, cine eram cu adevărat.
Cine era cineva cu adevărat. Aceasta a fost zona de interes.

Este de apreciat maturitatea dialogurilor, dar și naturalețea lor. Ritmul lor alert creează starea potrivită pentru a percepe mediul pe care autorul încearcă să ni-l transmită. Ori de câte ori se schimbă personajele din dialog sau ambianța lor, autorul te direcționează cu o îndemânare excepțională, un maestru îl ale manipulării, în sensul bun al acestui cuvânt, care știe, exact, care este doza de emoție, pe care trebuie să le livreze pentru a păstra atenția, și a nu permite cititorul să lase istoria pe mai târziu.

Ce moștenire ne lasă această carte? Un bagaj nou de cunoștințe despre activitatea soldaților din lagărele de concentrare, o istorie amoroasă atipică și o poveste pe cât se poate de reală, fără exagerări sau lacune, potrivită pentru iubitorii de romane istorice.

Distribuie articolul: