1.„Acolo unde femeile sunt regi” de Christie Watson este povestea dramatică a lui Elijah, un băiețel nigerian de șapte ani, născut în Anglia, se lupta cu propriul comportament deviant. Aflat în proces de adopție, Elijah este împărțit între iubirea pentru mama sa biologică și cea adoptivă. Cartea prezintă și lumea exotică a Nigeriei, cu senzațiile, culorile și mirosurile care o definesc.

Cartea descrie cu lux de amănunte legătura strânsă dintre o mamă și copilul ei. Este zugrăvită frumos și dramatic dragostea familială pe fundalul tensiunilor sociale de tot soiul.

Elijah a fost luat de către asistenții sociali, pentru că a fost supus unor rele tratamente, mai precis abuzuri ritualice de către mama sa naturală, Deborah. Băiatul trece de la un asistent la un altul până când este adoptat de către o familie care nu putea avea copii, Nikki și Obi. Astfel, el ajunge în sânul unei familii adevărate, cu părinți care foarte repede l-au îndrăgit, cu un bunel grijuliu, cu o mătușă deosebită și cu o verișoară care îi devine cea mai bună prietenă. Toți acești oameni devin familia lui Elijah. Toți îl iubesc și îi doresc doar binele. Cu toate acestea, băițelul dorea foarte mult să fie cu mama lui biologică, dar acest lucru este imposibil. Din această cauză Elijah suferă enorm. Așa că Elijah decide să se convingă, totuși, de dragostea lui Deborah, iar prețul pe care îl plătește este devastator.

„Dar, în realitate, Elijah știa că Ricardo se înșela în toate privințele. Chioma nu putea să-l ajute – indiferent cine-o fi ea. Ricardo nu trebuia să-l fi luat de la Sue și Gary. Ricardo greșea când spunea că Elijah era un băiat bun. Și se înșela în privința vrăjitorilor. Dar nu era vina lui. Nici măcar nu era nigerian, așa că de unde să știe el de vrăjitori? Elijah știa. Îl auzea tot timpul pe vrăjitor, amestecat cu vocea Mamei, care șoptea: Micuțul meu nigerian, o mie de stele îți luminează chipul. Elijah nu știa multe lucruri… însă de două lucruri în viață era absolut sigur: Mama lui îl iubea.Și vrăjitorii existau de-avăratelea.”

Romanul cuprinde și scrisorile trimise de Deborah, mama naturală a lui Elijah:

,,Elijah, scumpul meu fiu,
Vreau să îți povestesc despre viața ta. Fiecare om are o istorie înăuntrul său, care începe de dinainte ca el să se nască, iar istoria ta este mai mare decât le va fi dat motora să trăiască. Ei spun că nu ar trebui să îți povestesc unele lucruri și că vorbele pot răni urechiușele unui copil, dar, băiatul meu drag, între o mamă și fiul ei nu există secrete. Copilul a văzut pe dinăuntru trupul mamei lui…”

Autoare este laureată a Premiului Costa pentru romanul său de debut. „Acolo unde femeile sunt regi” este un roman plin de sentiment și forță despre iubire, acceptare și destine umane fragile.

2. „Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac – dură, intensă, emoționantă, vizuală și, tocmai din aceste motive, frumoasă – cea de-a doua carte scrisă de Tatianei Țîbuleac este, pentru mine una dintre lecturile bune ale acestei veri. „Vara în care mama a avut ochii verzi”, apărută la Editura Cartier, a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2017), Premiul revistei Observator cultural și Premiul Observator Lyceum (2018). Cartea a fost tradusă în franceză, spaniolă, germană și poloneză.

E vorba de o lectură neașteptat de alertă și profundă, ce te lasă cu multe semne de întrebare.

Intrăm, așadar, în lumea unui tânăr labil psihic, depresiv și rebel, obligat să-și petreacă întreaga vară alături de o mamă neiubită și nepăsătoare (mai ales după moartea unei fiice luminoase, dar și dispariția unui soț absolut iresponsabil).

Pe parcursul lecturii însă datele problemei se schimbă. Ne „trezim” în fața unui bildungsroman emoționant despre asumarea maturității, trauma de familie, inerența morții, încercarea disperată de împlinire a unei vieți aproape eșuate.

„… să nu faci niciodată lucrurile aiurea, cu gândul că mai ai timp să le îndrepte, pentru că nu vei avea. Timpul care va veni îl vei cheltui doar pentru a face şi mai multe lucruri aiurea şi pentru a muri şi mai repede” îi spune mama eroului nostru la un moment dat. Și nu mai ai cum să nu-i mai dai dreptate. Uimește câte adevăruri dureroase și drame poate releva un roman scurt și nu neapărat narativ, dar absolut simbolic.

Povestea este ușor de urmărit și vine cu o morală puternică la final. Chiar este o carte ce se citește dintr-o răsuflare. Romanul educă, dar nu ca orice fabulă clișeică, ci prin personaje și nuanțe suprarealiste:

„În noaptea ceea nu ne-am iubit. Dimineața nu a fost frumoasă. Moira nu a vrut să vadă macii. Șoferul nu a adormit. Accidentul nu s-a produs. Picioarele nu s-au frânt. Sângele a rămas nescurs în tâmplă. Dragostea nu s-a pierdut. Drogurile nu m-au găsit. Vara în care mama a avut ochii verzi nu s-a terminat niciodată.”

3.„Dependența” de Constantin Cheianu este un bildungsroman social, politic și erotic. O carte despre mutilarea morală și psihologică a unui copil, care ajunge un adult umflat artificial în pene, însă de fapt, fără încredere în forțele proprii, iar asta nu are cum să nu aibă repercusiuni.

Dan Mătăsaru, protagonistul, este creionat în două ipostaza deopotrivă cruciale desfășurării narațiunii: ziaristul curajos, amenințat cu moartea de politicienii corupți care au confiscat Republica Moldova, aclamat ca un erou de popor; altul e un Mătăsaru extrem de fragil, care nu poate uita traumele copilăriei din Basarabia sovietică, marcată de tatăl bețiv și o mamă autoritară.

Între ipostaza infantilă și aceea matură se înșiră câteva experiențe erotice cu rol formator. E nevoie de multe stângăcii, nereușite, dar și confirmări de sine descoperite de-a lungul câtorva întâmplări afective și senzuale, pentru a putea suplini iubirea atât de dură a mamei.

Ce fel de bărbat ajunge băiețelui agresat fizic și verbal? Acela care în familie nu vede decât violență, ceartă și nemulțumire? Cum își va găsi un loc în lume un asemenea copil? Un copil al Basarabiei sovietice, crescut în violență și critică are un unic scop subtil în viață: să trezească mândrie în ochii părinților veșnic nemulțumiți. Or, la finalul drumului, în culmea gloriei, protagonistul descoperă că e același ca la șase – șapte ani, ca un ceas rămas neîntors jumătate de veac, și caută o împăcare cu trecutul.

Mamele care nu își iubesc fiii produc bărbați geloși, tații care nu-și iubesc fiicele produc femei depravate.

Tot ce am trăit până la vârsta de șase ani ne marchează profund viețile… Atunci se scrie scenariul întregii vieți, care îl vom urma apoi ca pe un fel de destin.

 Cum nu simte că la capătul acestei bătăi o să fim doi străini-străini?! Doar nu ne aveam pe lume decât unul pe celălalt! Chiar nu-și dă seama că n-o să mai ajungem niciodată o mamă adevărată și un fiu adevărat?!
 Un copil este ceva folositor la casă. E bun la făcut curățenie, la lucrat pământul, la cumpărat pâine de la magazin. Mai folosește să te poți lăuda cu el. Cel mai grozav la un copil este că odată cu trecerea anilor se face din ce în ce mai folositor. De la o anumită vârstă poate merge la furat ceva din colhoz. Și așa până ajunge să facă exact ce fac părinții lui.

4. Cartea „Pacienta Tăcută” scrisă de Alex Michaelides reprezintă un thriller psihologic cu valențe șocante, care descrie violența unei femei împotriva soțului ei și efortul terapeutului care încearcă să descopere motivele crimei.

Viață Aliciei Berenson este aparent perfectă. Ea e o pictoriță renumită, căsătorită cu un fotograf de modă. Cuplul trăiește într-o casa superbă, cu vedere spre parc, într-una dintre zonele cele mai șic din Londra.

Așa că uciderea lui Gabriel de către soția sa devine un mister șocant, care captează imaginația comunității și o face pe Alicia celebră, iar prețul tablourilor sale crește astronomic.

Alicia este clar considerată vinovată pentru uciderea soțului ei, fotograful Gabriel. Din cauza unei pledoarii de diminuare a responsabilității, ea este închisă la o unitate criminalistică denumită Grove. Theo Faber, un psihoterapeut legist cu un interes deosebit în cazul Berenson, solicită cu succes un post la Grove. La cererea sa, el este făcut responsabil de cazul Aliciei, care nu a vorbit din ziua crimei. Deși rămâne mută în timpul sesiunilor de terapie, Alicia îi dă lui Theo jurnalul ei. În acesta, ea descrie că a fost urmărită în casa ei de un bărbat mascat în săptămânile de dinaintea crimei.

La un moment dat, lucrurile devin suprarealiste și ni se dezvăluie că Theo era, de fapt, bărbatul mascat. Intrase în casa Berenson pentru a-l confrunta pe Gabriel, care avusese o aventură cu soția lui Theo. Amenințându-l cu arma, Theo îi dăduse lui Gabriel posibilitatea de a se salva fie pe sine însuși, fie pe soția sa, iar el se alege pe el. Theo pleacă fără să-i ucidă pe niciunul, deoarece intenționase doar să expună egoismul lui Gabriel. Trădarea lui Gabriel îi amintește Aliciei de tatăl ei, iar ea îl ucide…

5. „Femeia la treizeci de ani” de Honoré de Balzac – uneori pasională, alteori pălind în fața eșecului, viață lui Julie d’Aiglemont se schimbă după iubirile care o frământă.

Aceasta se căsătorește din dragoste cu un ofițer (Victor d’Aiglemont), dar își dă seama curând de nulitatea și de lipsa lui de pasiune. Incompatibilitatea caracterelor adăugată aversiunii fizic pe care ea o simte acum pentru soțul ei o chinuie cu cruzime pe Julie. Se îndrăgostește ulterior de un lord englez, și are apoi o relație adulterină cu un tânăr diplomat francez.

Romanul este format prin combinarea mai multor fragmente narative publicate separat, unificate și completate de autor în decursul unui deceniu. Subiectul cărții este inspirat de viața doamnei Laure de Berny (1777-1836), amanta scriitorului, și tratează, cu sensibilitate, problema adulterului feminin.

Într-o postfață datată 25 martie 1834, Balzac își descria astfel propriile intenții scriitoricești: „Personajul ce străbate, ca să spun așa, cele șase tablouri din care se compune Aceeași poveste nu este o figură, e un gând. Cu cât acest gând îmbracă deosebite costume, cu atât el redă mai bine intențiile autorului. Ambiția sa este de a transmite sufletului vagul unei reverii din care femeile să poată redeștepta câteva dintre impresiile vii pe care le-au păstrat, să reînsuflețească amintirile risipite în viață, spre a scoate din ele câteva învățăminte”.

Femeia de treizeci de ani este, așadar, un studiu detaliat al emoțiilor umane, dar mai ales al dorințelor și pasiunilor feminine.

6. „Drama Casei Timoteu” (roman) de Mircea Streinul (Cartier popular). Legată, 320 pag.

„Drama Casei Timoteu debutează cu o construcție mai riguroasă a frazelor și cu o viziune mai obiectivă. Nae Antonescu, primul dintre istoricii literari care a adus în discuție opera lui Mircea Streinul după 1989, vorbește, pe bună dreptate, totuși, de o rigoare epică, de o atmosferă fatalistă, de o propensiune înspre semnificații tragice caracteristice începutului. De altfel, Nae Antonescu crede că aceasta este capodopera lui Mircea Streinul, afirmație la care subscriem întru totul.” (Mircea A. Diaconu)

Distribuie articolul: