Secretara de stat de la Ministerul Sănătății, Tatiana Zatîc susține că în cazul în care dinamica cazurilor noi de îmbolnăvire cu COVID-19 se va menține sau va crește, va fi nevoie de reintroducerea unor măsuri de restricție mai dure. Despre asta a anunțat șefa interimară de la Sănătate în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR, transmite Agora

„Ar putea fi restricții mai dure, deoarece a fost decizia de a fi restricții fără afectare economică. (…) Se lucrează asupra măsurilor, propunerilor la nivel de grup de lucru al Comisiei pentru Situații Excepționale, care în următoarele zile vor veni cu anumite modificări la dispoziția dată. Se lucrează acuma asupra măsurilor ce țin de distanțare, de deplasarea persoanelor la serviciu”, a declarat Tatiana Zatîc.

Cu votul deputaților PSRM și al celor din Pentru Moldova și Partidul Șor, Parlamentul Republicii Moldova a pledat, la 31 martie, pentru instituirea stării de urgență, iar a doua zi Guvernul a introdus măsuri noi.

Astfel, în localitățile unde este Cod Roșu procesul educațional are loc la distanță, cu excepția grădinițelor care continuă să activeze. În Chișinău și Bălți, este interzisă circulația de la 23:00 până la 5:00, iar toate instituțiile sunt obligate să atragă la muncă doar 30% din personalul antrenat în activitatea de birou.

În Republica Moldova, marți 6 aprilie, au fost confirmați pozitiv la COVID-19 773 de oameni, iar 46 persoane au decedat.