Tatiana Guti este originară din Cricova. A plecat din Moldova în Statele Unite ale Americii, la vârsta de 19 ani, fiind studentă. Până a pleca din țară, ca să câștige un ban de buzunar, era reprezentantă a două companii de cosmetice din țară. A fost voluntară la un partid politic din țara noastră, reușind să ajungă la post de vice-președinte de organizație teritorială. În Statele Unite ale Americii, țara în care a ales să emigreze, a reușit să-și deschidă propria agenție de asigurări. Dar a reușit grație experienței de 6 ani în domeniul asigurărilor, fapt după care și-a deschis agenția. Ca și în alte interviuri, am decis să o abordăm pentru a afla de ce a ales să plece din Moldova și dacă s-ar mai întoarce. 

Daniela Gorincioi: De ce ai plecat din Moldova?

Tatiana Guti: Inițial am plecat din Moldova neavând nici cea mai vagă idee că voi rămâne să locuiesc în SUA. Ca și mii de alți studenți din Moldova, am plecat în anul 2 din 3 de facultate, cu ideea că merg doar pentru 3 luni. Nu am plecat deoarece eram nefericită sau nevoită să plec. Trebuia să fie doar o experiență pe vară cu visa de tipul  J1.

DG: De cât timp ești în Statele Unite ale Americii și cum ai reușit să te adaptezi pe tărâmul american?

TG: Sunt în Statele Unite ale Americii de aproape 12 ani și trebuie să menționez că mi-a luat ceva timp să mă adaptez. SUA este o țară în care imigrarea legala este foarte dificilă. Eu ca și mulți alți concetățeni de ai noștri am fost o perioadă lungă fără acte, de aceea am muncit la negru timp de aproape 6 ani.

DG: Cât de veridică este afirmația american dream?

TG: Daniela, American Dream exista pe bune. Orice om în această țară, care are ambiții și dorește să obțină ceva, are toate șansele și toată susținerea de la guvernare.

Vrei sa deschizi un business? Poftim, în doi timpi și trei mișcări, în două săptămâni poți să ai toate actele la mână fără prea multe impedimente. Oamenii harnici reușesc foarte multe în SUA datorită multitudinii de oportunități care ni se oferă.  Nu trebuie să ai cumetri, prieteni, pile și așa mai departe.

DG: Cât de unită este diaspora Republicii Moldova în Philadelphia?

TG: Diaspora în Philadelphia, ca și diaspora din alte orașe mari din SUA țin legătura, organizează evenimente culturale, se organizează să meargă împreună la vot, etc.

DG: Știu că ai un băiat. Cum e să trăiești și să îți crești copilul departe de casă, de tradiții?

TG: Este o întrebare mai dificilă, deoarece mi se strânge inima când mă gândesc, adesea, că nu poate să vadă și să trăiască foarte multe tradiții frumoase pe care le avem noi, moldovenii.  Desigur, acum m-am obișnuit cu ideea că băiatul meu va avea mentalitate americană, dar mi-aș fi dorit să fie puțin altfel.

DG: Copilul știind că Moldova e țară natală, cum reacționează? Este curios în ceea ce privește detalii din țară?

TG: Băiatul meu, Kevin acum are 9 ani și jumătate, s-a născut aici in Philadelphia. A vizitat cu mine Moldova, în anul 2019. Eu i-am povestit câte ceva despre războiul din Transnistria, despre ce s-a întâmplat pe data de 7 aprilie 2009, dar și alte evenimente. Este curios de ce eu ascult muzică rusească în mașină, în contextul acestor evenimente politice povestite de mine. Este amuzant. Ce ține de mâncarea moldovenească, adoră mămăliga cu pește prăjit și sarmalele. Este mândru că este moldovean, nu spune că e american.

DG: În contextul în care băiatul tău merge la școală, cum este sistemul de învățământ american? Ce exemple poate lua Moldova de la SUA în ceea ce privește sistemul de învățământ?

TG: O chestie șocantă pentru mine până în ziua de azi este faptul că în SUA, copiii, în fiecare an la școală, au colegi și profesori noi. Deci, în clasa întâi, unii colegi și o învățătoare, în clasa a doua cu totul alți colegi de clasă și altă învățătoare. Și tot așa. Nu cred neapărat că este o chestie bună. Clasele copiilor sunt dotate cu calculatoare, tot felul de materiale pentru care părinții niciodată nu strâng bani. Copiii, în clasă la lecția de citire se culcă pe covor, se așează unde le este lor mai comod în clasă. E foarte interesantă chestia asta! Fiind atât de relaxați, procesul de învățământ este mai mult o plăcere pentru ei decât o lecție unde trebuie să stea nemișcați în bănci.

DG: Dar dacă e să vorbim de alte domenii, cum ar fi medicină, servicii sociale, ce exemple poate lua Moldova de la SUA?

TG: Eu am plecat din Moldova când încă nu reușisem să mă ciocnesc prea mult cu medicina, sau dificultățile din domeniile serviciilor sociale. Dar, fiind agent de asigurări medicale și nu numai, pot să vă spun că Moldova ar putea trata oamenii fără ca să le ceară banii dinainte, așa cum se face în SUA.

Mă impresionează că aici, orice om, nimerind la urgenta va fi tratat fără ca cineva să i se uite in buzunar mai întâi.  Ce ține de alte servicii, știți cu toții despre zâmbetul până la urechi al americanilor în orice situație. Ar fi frumos dacă și moldovenii ar zâmbi mai mult. Dacă îmi permiți, o să îți spun o mică istorioară care mi s-a întâmplat. De firea mea, sunt o persoană punctuală, vin cu 15 minute înainte la întâlnire. Orice moldovean care vine acasă, merge la coafor, este obligatoriu. Am făcut și eu o programare, și am venit cu 15-20 minute mai înainte. Mă priveau ca pe o extraterestră, fără ca să mi se propună o cafea sau să fie pur și simplu puțin mai amabili cu mine. Moldovenilor le lipsește zâmbetul și amabilitatea americană.

DG: Cum este privită Moldova de la distanță?

TG: Moldovenii duc faima Moldovei în lume într-o formă foarte frumoasă. Așa cum în SUA trăiesc foarte mulți imigranți, noi avem șansa să ne promovam cultura și să demonstrăm cât suntem de harnici, descurcăreți, gospodari. Mă mândresc că o țărișoară atât de mică precum Moldova, a reușit să se facă văzută pe harta lumii datorită oamenilor săi inimoși. Mai ales dacă vorbim acum de refugiații din Ucraina, de piesa Trenulețul interpretat de Zdob&Zdub și frații Advahov la concursul european Eurovision, și tot așa mai departe.

DG: Ai reveni în Moldova? Mai ales dacă ai deja un copil mare.

TG: Încă o întrebare foarte dificilă. Îmi iubesc rădăcinile mele, ador Republica Moldova. De ai ști de câte ori mi-am pus această întrebare. Odată am cumpărat bilet acasă când nu aveam încă acte, cu gândul că, gata! Mă întorc. Este greu în străinătate, dar acasă e mai greu. Probabil nu m-aș întoarce.

Eu am crezut că o să mă întorc. Garant 100%. (Zâmbește). Dar la sfârșitul contractului meu de muncă încheiat prin programul Work&Travel, program doar de trei luni, eu aveam foarte multe datorii. Calculele de acasă și cu ce m-am ciocnit aici, au fost cu totul diferite. Ei, de acasă, promiteau că o să facem milioane. Dar este un amănunt foarte important în Statele Unite. Când ajungi în Statele Unite ale Americii trebuie să plătești gazda; nu doar pentru când te-ai mutat. Dar trebuie să plătești prima și ultima lună, plus o garanție (security deposit), în valoare de o lună de chirie.

Adică tu trebuie să dai din start o groază de bani. La asta nimeni nu se gândește. Banii cu care am ajuns în SUA eu i-am împrumutat. Părinții nu mi-au dat banii ăștia zicându-mi: – poftim, draga noastră! Mergi și te odihnește în America! Am împrumutat 3500 de dolari. Aici, lucrând la McDonald´s cu 7 dolari pe oră, nu aveam bani să plătesc chiria. Și a trebuit să cumpăr tot de la zero: furculiță, plapumă și alte lucruri personale. Care călătorie? Programul era menit ca noi să călătorim, să vedem America. Călătoriile în America la categoria studenți, sunt pentru cei care nu au de lucru și au o pasiune în acest sens. Dar și financiar își permit acest lucru. Eu aveam de lucru. Dar eram așa de prost plătită, încât nu am văzut nimic în cele trei luni de zile.

DG: Ce ar trebui să facă autoritățile Republicii Moldova ca diaspora să fie motivată să revină în țară? Mai ales dacă ai deja un copil care vede sistemul american, ca exemplu.

TG: Autorităților din Republica Moldova le va fi foarte greu să atragă acasă pe cei plecați, din aceleași motive pe care le-am discutat mai sus. Oamenii văd cât sunt de respectați ca cetățeni în alte țări, și nu vor să se întoarcă acasă pentru a se lupta cu morile de vânt și să participe în acte de corupție ca să reușească să obțină ceva. 

Chiar recent, o fostă colega de a mea de clasă din Cricova, a făcut o postare pe Facebook ca și-a cumpărat acum doi ani prima locuință, dar s-a trezit peste noapte cu interesul dublu. În SUA nu vei întâlni așa ceva niciodată.

DG: În ce măsură urmărești ce se întâmplă în R. Moldova?

TG: Urmăresc ce se întâmplă în Republica Moldova din ce în ce mai rar. Avem și în SUA clovnii noștri.

DG: În contextul ultimelor două alegeri prezidențiale, diaspora a fost foarte activă. S-a mobilizat pentru a merge la cea mai apropiată secție de votare. Dar și tu, țin minte că ai scris o postare pe o rețea de socializare, precum că ai luat o amendă pentru parcare neregulamentară doar ca să votezi. Respectiv ți-ai pus mari speranțe în actuala președintă a țării. De ce a fost important pentru tine să votezi la alegerile prezidențiale?

TG: De când mă țin minte, am avut un spirit civic foarte elevat. Mai mult, am făcut Științe Politice la IRIM, în Chișinău. Eu cred cu fermitate că fiecare vot contează, și a fost important pentru mine să merg neapărat 300 km să votez, chiar și cu amenda pentru parcare în Manhattan, ca să nu dau voie cetățenilor încărcați în microbuze și plătiți să vândă țara. Când îl auzeam pe Igor Dodon care spunea că diaspora este plătită, voiam să-i arăt amenda mea, să-l rog să o plătească pentru mine. Amenzile în SUA pentru parcare neregulamentară, mai ales în New York, sunt usturătoare. Dar sunt mulțumită de rezultat. Îmi place ce se întâmplă acum în Moldova. Mă mândresc că în ciuda tuturor drumurilor făcute în ambele tururi, în sfârșit Moldova este țara candidată pentru aderare la UE. Moldova, ai oameni și vei reuși!

DG: Aveți așteptări în ceea ce privește promisiunile actualei guvernări?

TG: Când am votat pe circumscripția 51, ne-am întâlnit cu mai mulți candidați la funcția de deputat, inclusiv cu domnul Alaiba. Ca și cetățeană a Republicii Moldova, aflată în străinătate, așteptările mele sunt probabil minime. Mi-aș dori să fie facilitat procesul de reînnoire a actelor de identitate și a pașapoartelor; ar fi ideal să fie posibil prin poștă, nu doar la ambasadă în persoană.

DG: Cum vezi viitorul copilului tău?

TG: Viitorul copilului meu îmi doresc să fie unul fericit, evident. Sunt convinsă că orice idee pe care ar vrea sa o realizeze îi va reuși, fiindcă are sânge de moldovean.

Îți mulțumesc pentru interviu, Daniela.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: