„Tata a vrut să fiu doctor, eu am devenit doctor de suflete.” Valentina Nafornița, despre durerea pierderii tatălui și începutul spectaculos al carierei

Renumita soprană, care a dus faima Moldovei pe cele mai mari scene ale lumii, și-a deschis inima în podcastul Fain & Simplu cu Mihai Morar. „El nu a apucat să mă vadă pe o scenă mare. A murit exact un an după ce am câștigat concursul BBC Cardiff Singer of the World, chiar la începutul carierei mele. La o săptămână după decesul tatălui, trebuia să debutez într-un rol la Viena, primul meu rol important”, a povestit, vizibil emoționată, diva.

„- Părinții tăi ce au vrut să fii și cum ai reușit să ajungi pe drumul acesta al operei?”

„- Tatăl meu voia ca eu să fiu doctor și el era un om foarte sigur pe sine și sigur pe ceea ce își dorește, el fiind economist, nu credea niciodată că o să mă vadă în zona aceasta.

„- Dar eu i-am văzut transformarea, cumva am îmblânzit fiara, dacă pot să spun așa, prin dorința mea arzătoare și prin talent. Nu am încercat să-l conving că vreau să fiu asta, lasă-mă să fiu. Treptat, demonstrându-i ce pot face, l-am sensibilizat extrem de mult. El nu a reușit să mă vadă pe o scenă mare. A murit exact un an după acel concurs (n.r. Trofeul BBC Cardiff Singer of the World) și eu atunci abia îmi începeam cariera). Câteva luni mai târziu el a decedat, dar mă bucur tare mult că a reușit să vadă acest succes”.

 

„- Dar a murit împăcat că ți-ai găsit rostul?”

„- Da, eu aveam totul atunci – aveam un viitor strălucit în față, o carieră care abia începea, aveam acest premiu care pe el l-a zguduit la propriu și la figurat. Sunau toți guvernanții: „- Domnule Nafornița, vrem să… – Dați-mi pace!” Închidea telefonul, nu răspundea, pentru că el era într-un fel și supărat pe faptul că eu, mult timp studiind acolo, plătind contracte, nimeni nu vedea talentul meu neapărat. A trebuit să-l demonstrez singură și prin forțele proprii, și în Chișinău, și la București, unde am studiat la facultate. El era un om extrem de corect și nu conta cine îl sună și cei-i propune. El știa că acolo unde sunt, sunt datorită muncii mele. M-a susținut foarte mult”.

„- Tatăl tău a plecat foarte tânăr?”

„- Da, la 54 de ani.”

Valentina Nafornița a urcat pe scena mare de Viena la scurt timp după ce tatăl său a plecat din viață.

„Ai ieșit vreodată pe scenă fiind într-o cruntă suferință și totuși să cânți?”

„Da, chiar și după moartea tatălui meu, la o săptămână, trebuia să debutez într-un rol la Viena, care era primul meu rol mare, cu două arii. Nu te întreabă nimeni. Din backstage, acolo unde sunt toate birourile – secretariat artistic, director, director artistic, managementul – acolo emoțiile nu sunt la fel cum sunt pe scenă, între public și cântăreț – e o industrie, e un business, opera business. „Gata? Ai plâns? Ești ok? I am very sorry, let’s go.” Și gata”. Nu este timp, dar e și normal, probabil, dacă nu vrei tu, dacă nu ești ok, vine altcineva. Eu am văzut asta din prima și am încercat să fac față, dar la un moment dat tot te doboară”.

 

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: