La aproape 100 de zile de la preluarea mandatului de către Guvernul condus de Vasile Tofan, cetățenii au reacții diferite față de activitatea Executivului. Unii consideră că autoritățile mențin direcția europeană și consolidează imaginea Republicii Moldova peste hotare, în timp ce alții spun că nu văd rezultate concrete și resimt în continuare povara scumpirilor și a veniturilor modeste.

La Chișinău, unii dintre cei intervievați afirmă că este prea devreme pentru a evalua rezultatele noului Guvern, în timp ce alții spun că situația nu s-a îmbunătățit, transmite moldova1.md.

„Atitudinea Guvernului e mai serioasă. Îmi place că Tofan vorbește multe limbi. A promovat Moldova undeva în Belgia, în limba belgiană, asta e wow. Domnule Tofan, vă rog frumos, țineți-vă de cuvânt și tăiați ca în curechi”, a declarat un locuitor al capitalei.

O altă femeie s-a arătat nemulțumită de rezultatele de până acum și a spus că își dorește pace și liniște.

„Nu s-a schimbat nimic. Cum a fost, încă și mai urât. Nu-i nimic. A fost în Ucraina și ce a făcut? S-au înțeles despre ce? Despre armament? Vrem pace, sănătate și să ne lase în pace”, a afirmat aceasta.

Un alt locuitor al capitalei i-a acordat Guvernului nota maximă, exprimându-și încrederea că premierul își va putea îndeplini obiectivele.

„Zece! Eu trag nădejde că el o să fie băiat de treabă. Lui poate să-i încurce doar opoziția. Mergem pe o cale dreaptă, pe parcurs european. Trebuie să-i dăm voie să îndeplinească ceea ce a pus la cale”, a spus bărbatul.

La sate, pensiile și costul vieții rămân principalele preocupări

În raionul Soroca, mai mulți locuitori au menționat că susțin integrarea europeană, dar așteaptă ca eventualele beneficii să se reflecte în condițiile de trai, în special prin majorarea pensiilor și crearea locurilor de muncă.

„Apreciez că vor să avem o integrare europeană, să avem condiții bune de trai, posturi de lucru să fie. Cea mai mare [așteptare] este mărirea pensiilor, sunt foarte mici, nu ne ajung de medicamente, de foc”, a declarat o femeie în vârstă.

Alți localnici spun că, deocamdată, nu văd rezultatele așteptate. O femeie din Soroca consideră că autoritățile ar trebui să acorde mai multă atenție comunităților rurale.

„El pare un om inteligent, cu carte, dar așteptăm mai multe schimbări spre bine. Vrem ca la noi la sate să fie pensiile mai mari, salariile, să putem procura lemne pentru foc. Guvernul ar trebui să vină prin teritoriu, pe la sate, să vadă cum trăiesc oamenii, nu numai la Chișinău acolo”, a spus aceasta.

Există însă și voci care apreciază faptul că Executivul continuă parcursul european al țării, în pofida dificultăților cu care se confruntă Republica Moldova.

„A intrat într-o perioadă nu atât de ușoară pentru Republica Moldova, aș zice că e foarte bine că el continuă mai departe parcursul european al țării noastre”, a menționat o locuitoare din Soroca.

Nemulțumirile legate de prețuri și venituri au fost exprimate și de oamenii din satul Vărzărești, raionul Nisporeni. Un bărbat a spus că scumpirea alimentelor le îngreunează tot mai mult viața persoanelor cu venituri mici.

„Scumpirile acestea… încă mai tare să mai scumpească, am ajuns la sapă de lemn. Trebuie să fie pensia cumsecade, dar ei ridică prețurile la pâine, la carne, ce să mai mâncăm noi?”, a declarat acesta.

O altă locuitoare din Vărzărești a afirmat că pensia nu îi ajunge pentru cheltuielile de bază și speră la o majorare a acesteia.

„Pensia e mică, nu ne ajunge, iată lemne, mâncare, de încălțat. De dorit să mai mărească puțin, măcar cât de cât pensia, să putem trăi și noi, suntem vai de capul nostru”, a spus femeia.

În schimb, o tânără din aceeași localitate a afirmat că mesajele prezentate în spațiul public îi dau speranțe, deși nu știe dacă promisiunile vor fi urmate de rezultate.

„Ceea ce se spune la știri și informația pe care o vedem noi, cel puțin este ceea ce vrem noi să auzim. Nu știu dacă o să fie rezultatele sau ceea ce spun o să fie îndeplinit, dar îmi place ce aud”, a menționat aceasta.

Premierul va prezenta bilanțul pe 5 noiembrie

Guvernul condus de Vasile Tofan a fost învestit de Parlament pe 21 iulie, după ce fostul premier, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia la opt luni de la preluarea funcției.

Vasile Tofan a anunțat că va prezenta raportul de activitate pentru primele 100 de zile de mandat pe 5 noiembrie, la o zi după publicarea raportului Comisiei Europene privind extinderea. Premierul a explicat că această alegere urmărește să includă în bilanț și informațiile despre progresele Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.

„Da, vom avea un raport. Mi se pare corect să raportăm moldovenilor care mi-au încredințat această funcție. Am vrut să o facem mai devreme, însă am decis ca data oportună să fie 5 noiembrie. Vă explic logica. O sută de zile se împlinesc exact la sfârșitul lui octombrie, vrem să o facem pe 5 noiembrie, pentru că pe 4 noiembrie va fi anunțat raportul Comisiei Europene pe extindere”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, raportul european va conține informații relevante despre rezultatele obținute de Republica Moldova pe parcursul anului, care urmează să fie reflectate și în bilanțul Guvernului.

Distribuie articolul: