Nu este o noutate că multe case și străzi sunt tot mai pustii în Republica Moldova. Oamenii pleacă din această țară și își abandonează locuința. Așadar, case părăsite și străzi pustii pe care demult nu a mai călcat picior de copil au fost vizitate de echipa jurnaltv.

Inscripția „case de vânzare” acum se găsește practic peste tot!

Conform sursei, statisticile arată că cele mai multe persoane trecute de 60 de ani locuiesc în raionul Cimișlia. Aproape 30 la sută dintre locuitori sunt pensionari. Apă, gaz și canalizare au, dar oameni care să beneficieze de aceste condiții aproape că nu au mai rămas, spun localnicii. Când tinerii părăsesc satele în care s-au născut, începe numărătoarea inversă.

Ecaterinovca

Satul Ecaterinovca din raionul Cimișlia a fost cândva unul dintre cele mai bogate din raion. Acum e aproape pustiu. Nici măcar o școală în sat nu există. În clădirea vechii școli acum e o grădiniță cu câțiva copii. În sat nu este nicio farmacie. Oamenii merg la medicul de familie doar în ziua de miercuri. Dacă au nevoie de medicamente, fac lista și medicul de familie le aduce. Numai că abia peste trei luni.

Nu doar cuiburile cocostârcilor au rămas goale, dar și multele case de vânzare. Inscripția „de vânzare” am găsit-o și pe poarta mătușii Iustina, care spune că, în sat, mai des se aude clopotul la biserică decât clopoțelul care sună la școală.

Iordanovca

Topul celor mai îmbătrânite raioane este completat de Basarabeasca. Aici, 28,8% dintre locuitori au vârsta trecută de 60 de ani”, a declarat DANIELA PASCARI, reporter Jurnal TV. 

În satul Iordanovca din raionul Basarabeasca școala din localitate a rămas anul acesta închisă. Elevii, merg la școală prin satele vecine. În sat, mai des moare cineva decât se naște, spun localnicii.

Cania

Satul Cania din raionul Cantemir este emblematic pentru satele de azi – cu străzi pustii, pe care demult nu a mai călcat picior de copil.

 

Sursa: jurnaltv

Distribuie articolul: