De la începutul ofensivei Rusiei asupra Ucrainei, armata rusă a pierdut aproximativ 12 mii de soldați, susține Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit ZDG.

Într-o singură zi, trupele rusești au pierdut 9 tancuri, 10 sisteme de artilerie și 40 de vehicule blindate de luptă.

Trupele ucrainene au reușit să distrugă o aeronavă și 17 vehicule, două sisteme de apărare aeriană și patru lansatoare de rachete multiple, notează presa ucraineană.

În total, în timpul războiului, Rusia a pierdut 362 de tancuri, 1205 vehicule blindate de luptă, 135 de sisteme de artilerie, 62 de lansatoare de rachete multiple, 33 de sisteme de apărare aeriană.

De asemenea, au fost distruse 58 de avioane, 83 de elicoptere, 585 de vehicule, 3 nave/ambarcațiuni, 7 drone operațional-tactice și 60 de rezervoare de combustibil.

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei menționează că „numărarea este complicată din cauza ostilităților”.

Noi bombardamente au avut loc, sâmbătă dimineață, 12 martie, în Ucraina. Focuri de artilerie au lovit zone rezidenţiale. Situaţia din oraşul Mariupol, din sud-estul Ucrainei, este critică, susţin oficialii. Ucraina avertizează că vecina Belarus ar putea plănui o invazie pe teritoriul său şi acuză Rusia că încearcă să-şi tragă aliatul în război organizând atacuri aeriene de pe teritoriul Belarusului. Preşedintele SUA, Biden, s-a alăturat aliaţilor pentru a lovi Moscova în ceea ce priveşte comerţul şi a închide fondurile de dezvoltare, precum şi interzicerea importurilor de fructe de mare, vodcă şi diamante ruseşti.

Duminică, 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.

Sursa: ZDG

Distribuie articolul: