În zilele noastre, mulți se grăbesc să proclame toleranța drept o virtute globală, să o catalogheze drept o necesitate indispensabilă, care contribuie la înțelegerea interumană, la bunăstare și armonie în societate și la acceptarea realității, indiferent care ar fi aceasta. Adevărul, însă, e altul. Dăm dovadă de înțelegere și respect atâta timp cât nu ne este perturbat propriul comfort psihic. Așa ne dăm seama, că încă mai suntem la etapa în care despre acest concept doar se vorbește și mai puțin este aplicat.

Pe 16 noiembrie, de „Ziua Internațională a Toleranței”, echipa CIOFILM, vine cu un nou spot social, care ar convinge oamenii să aleagă alteritatea și îngăduirea.

În cadrul acestui spot social au fost abordate următoarele teme: grupurile religioase minoritare, persoanele în etate, romii și angajarea acestora în câmpul muncii, incluziunea persoanelor cu dezabilități în sistemul de învățământ, problema egalității de gen în funcțiile de conducere, și persoanele LGBT. Mesajul acestuia este că: „Avem nevoie de oameni, nu de măști”. Faptul că suntem toți diferiți, nu înseamnă că avem drepturi diferite. A tolera nu înseamnă a manifesta sentimente de milă fața de cineva, ci a învăța să trăim de la egal la egal.

Spotul social a fost lansat în cinci versiuni lingvistice: română, rusă, găgăuză, romani și ucraineană, deoarece acesta este dedicat comunităților etnice din Republica Moldova.

Scopul nostru este să vedem câți dintre noi sunt pregătiți să declare: „Nu mă deranjează persoanele homosexuale ”, „în cercul meu de prieteni sunt și romi”, „culoarea pielii nu definește personalitatea”. Câți dintre noi acceptă oamenii așa cum sunt și câți sunt predispuși să lase la o parte prejudecățile și stereotipurile?

„De multe ori acceptăm anumite lucruri, pentru că am auzit că așa se face, nu pentru că vrem. E timpul să înțelegem că toți suntem la fel. Nu există nici o scuză pentru cei intoleranți. Așa se naște ura, așa devenim insuportabil de răi. Acest spot social a fost o adevărată experiență pentru noi. Am avut ocazia să vedem oamenii din alte unghiuri și să le înțelegem durerile. Sperăm că noul nostru proiect va ajunge la subconștientul fiecăruia și, de ce nu, va schimba atitudinile și comportamentul multora.” (Sergiu Ciorescu, regizor)

“Am fost educați să acceptăm anumite tipare de oameni, iar dacă cineva vizual nu corespunde, rapid etichetăm omul și avem o atitudine conform unor prejudecăți. Iată de ce oamenii din acest spot se ascund în spatele unor măști, se ascund pentru a fi acceptați.” (Rodion Gavriloi, scenarist)

La crearea spotului au participat
Echipa CIOFILM: Sergiu Ciorescu, Stas Ciorescu, Nikita Bîrchin, Viorica Tataru, Rodion Gavriloi, Cristina Isacov, Teodor Covrig, Constantin Olteanu, Natașa Bujor, Daniel Onica, Evgeny Merciucari

Actorii: Adriana Bernic, Sergiu Gustiuc, Ion Bucur, Victoria Apostol, Alexandr Demciuc, Ela Elita, Viorel Cenușă, Ana Basarabeanca, Dumitru Petru Sliusarenco, Victoria Donţov, Angela Chelaru, Irina Malai, Andrei Gavriloi, Ionutz Skidu, Vladislav Baltag, Alexandr, Liudmila Balanețchi, Lukas Joura, Adrian Solomon, Maxim Ursu, Stepan Grikalovsky, Irina Staver, Nata Scobioală.

Mulțumim celor care au contribuit la realizarea lui:
Consiliul pentru prevenirea și combaterea discriminării și asigurarea egalității (Oxana Gumennaia, Yan Feldman, Larisa Broască)
Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova (Ala Popescu, Svetlana Ursu)
Cabinetul Avocatei ”Străisteanu Doina Ioana”
Studia Moderna (Ecaterina)
Centrul Național al Romilor, Familia Gustiuc, Familia Sochircă,
Dorin Ieseanu, Lilia Manastîrlî, Mihail Bagas, Maria Levcenco, Lucia Aprodu, Nicolai Radita, Sahin Radita, Angela Frolov, Veronica Zubcu, Alexandru Vicol.

Distribuie articolul: