„TATA” – spectacolul care poate fi descris și printr-un singur cuvânt: EMOȚIE! Omul și faptele sunt cuvintele cheie ale acestui spectacol inedit. Ah da, și aici este vorba despre oameni, nu de personaje! 

Teatrul este, după cum ne-am învățat, o metodă eficientă, vie, vibrantă de a ne purta în spatele imaginilor umane. Fie că este vorba despre prototipuri și prezențe scenice, fie că este vorba de pur sentimentalism – scena ne transpune în imediata apropiere a unor subiecte sensibile, despre care cu greu putem discuta fără emoții.

Piesa „Tata”, după lucrarea scriitorului Dumitru Matcovschi, are o istorie scenică amplă, fiind prima dată pusă în scenă la 1978, perioadă deloc ușoară pentru scenaristica și arta teatrală a Basarabiei. Totuși, aceasta a devenit o mostră importantă în evoluția teatrului național. Montarea contemporană a piesei la Teatrul „Luceafărul” are multiple conotații – această premieră a deschis, de altfel, și cea de-a 60 stagiune a Teatrului. Află în acest articol, de ce ar trebui să mergi la acest spectacol!

În primul rând, ambianța scenică și felul deosebit în care actorii au transmis publicului un tumult de emoții: lacrimi, zâmbete, frică, regrete, dezamăgiri, așteptări, dar și vise. Este o narațiunea scenică în construcția căreia a fost implicată viziunea non-conformistă a regizorului. Spectacolul „TATA” este un adevărat deliciu teatral, iar ca să te convingi de acest lucru, trebuie să ajungi să-l vezi cu ochii tăi.

Piesa „Tata” reprezintă dragostea și respectul în forme pure. Mai exact, publicul este martor la dragostea profundă dintre un tată și fiul său, o incursiune în universul deloc facil al relațiilor parentale.

Spectacolul începe cu un monolog interior al personajului principal. El vorbește despre modul în care viața lui s-a dovedit a fi diferită de ceea la ce se aștepta. 

„TATA” e un must-see pentru fiecare, în primul rând pentru că este bazat pe fapte reale – autorul Dumitru Matcovschi s-a inspirat în scrierea acestei piese din situații reale care s-au întâmplat în satul său de baștină. Personajele sunt inspirate din oameni reali. De aceea, atunci când vizionezi spectacolul regăsești viața ta și oamenii tăi acolo, pe scenă. Întâlnești aici personaje care par rupte din amintirile părinților și bunicilor noștri, sau acele caractre pe care le-am întâlnit cu toții prin mahala. 

Cei de la teatrul „Luceafărul” au combinat desăvâșit totul – actorii, luminile, muzica, drama, hainele, accesoriile – aceste detalii te-au luat de mână și te-au dus în poveste! În timpurile de atunci. Actorii, într-un mod nemaipomenit și autentic, reușesc să dea viață personajelor. Jocul lor e unul firesc, fără excese, iar limbajul pe care îl folosesc este unul autentic, așa cum îl auzim acasă la părinți sau la bunei.

„A accepta trecutul nu înseamnă a-l schimba sau a uita de el. Mai degrabă, este vorba despre conștientizarea dezastrelor provocate de anumite ideologii și despre faptul că din fiecare epocă prin care a trecut umanitatea, noi, cei de astăzi, trebuie să învățăm anumite lecții, care ne vor ajuta să trăim liber în prezent”. Da, într-adevăr, din acest spectacol fiecare dintre noi are ce învăța. Fiecare mesaj transmis sau acțiune scenică este o lecție de viață.

Omul și faptele lui fac legătura dintre trecut și prezent, iar de felul cum înclină balanța omenescului, depinde firul narațiunii și, implicit, al acțiunii. În viziunea regizorală a lui Slava Sambriș, acest spectacol developează în mod subtil lumea interioară a personajelor, punând în evidență oameni și mai puțin personaje.

Păstrând intact textul dramaturgului, dar încadrat de o multitudine de metafore și simboluri scenice, spectacolul „Tata” nu reprezintă o viziune artistică asupra trecutului, ci, mai degrabă, o analiză a individului în raport cu sine însăși și cu cei care îl înconjoară. Astfel, cea mai recentă montare a acestui text la Teatrul „Luceafărul” nu este o incursiune în trecut, ci, de fapt, o eventuală previzualizare a unui viitor nu foarte îndepărtat.

Tu ai fost deja la această piesă?

Distribuie articolul: