Foarte mulți tineri și tinere visează să facă modă, să devină cunoscuți și apreciați, să fie recunoscuți ca designeri vestimentari, să își prezinte colecțiile la cel mai înalt nivel, iar ținutele create de ei să fie purtate cu drag de clienții de acasă. Puțini sunt însă acei care au șansa să ajungă să-și vadă visul cu ochii. Aseară, în centrul capitalei a fost lansat un nou concept de magazin, unde mai multe branduri autohtone semnate de tineri designeri vor fi expuse spre vânzare publicului larg, brand-uri care nu demult le găseai doar în formatul online.

Carolina Tulgara, director executiv al Centrului de Excelență și Accelerare în Design și Tehnologii a declarat pentru ea.md că deocamdată sub același acoperiș s-au adunatopt branduri, dar ușile sunt deschise și pentru alți tineri curajoși.

Programul evenimentului a inclus prezentări de brand și o lecțiie de stil de la Nathaniel Kowalski

“Mergem demult către acest pas. Ne-am propus să facem un cuibușor pentru mai mulți tineri designeri, chiar în inima Chișinăului. Am selectat opt branduri care să-și expună ținutele în acest spațiu.

Misiunea noastră este de a uni comunitatea designerilor sub același acoperiș, desigur este loc și pentru alți tineri curajoși. Încercăm să-i încurajăm deoarece sunt deosebiți prin conceptul și felul lor de a educa consumatorul final. Fiecare este individal”, a declarat Carolina Tulgara.

Conștientizarea este cuvântul mai aproape de noi, probabil, care dictează și pentru designerii autohtoni adoptarea principiilor modei sustenabile. Iar aceasta nu este o tendință – aceasta este o filozofie de creație.

“Am remarcat că designerii nostri sunt sustenabili apriori, încă de la începutul activității lor reciclează și sunt economi”, a mai specificat Carolina Tulgara.

 

Darya Golneva împreună cu colega ei Elena Bannaia, au decis să experimenteze lumea modei după ce au câștigat o mașină performantă de cusut.

“Am aplicat la un grant și prin noiembrie anul trecut am început să experimentăm și coasem haine pentru brandul nostru. Deocamdată în acest magazin se regăsesc câteva piese vestimentare din in,  dar din toamnă vom suplimenta colecția cu ceva nou.

Este important,  clienții să vină să probeze, să vadă cu ochii lor hainele, nu doar din poze”, au declarat tinerele.

Valentina și Irina Furtună, prezente și ele cu brandul lor de haine în magazinul Din Inimă, au declarat că ește o șansă unică să simtă cumpărătorul, să-i descopere gustul și preferințele.

“Hainele noastre rămân fidele minimalismului și ușurinței, reinterpretate pentru viața modernă. Realizat încet, în modele simple și clasice, care nu se demodează” susțin tinerele antreprenoare. Tinerele creează haine după tendințele proprii și au numit autenticitatea „Ramuri”

Să fii un bun designer vestimentar înseamnă să ţii pasul cu lumea, să-i înţelegi necesităţile estetice, capriciile și, de ce nu, dorinţa de a impresiona. 

Prezentă la eveniment, Oxana Munteanu, designer vestimentar a declarat pentru ea.md că deși brandul ei are o altă casă, se bucură că tinerii designeri se unesc, comunică, învață unii de la alții.

Alături de brandul „Din Inimă”, magazinul va prezenta și produse ale tinerilor designeri independenți precum: Ana Popova, DAMIANE, Julie Anne, March Again, NAAM, OK KINO, Ramuri și Yulia Efros, multe dintre ele fiind disponibile până acum doar online.

Adresa magazinului o găsești AICI

Acest eveniment este susținut de USAID și de proiectul Future Technologies, finanțat de Suedia, implementat de ZIPHOUSE.

Elena Țurcanu

Distribuie articolul: