S-au ascuns de ochii lumii, însă cât se poate. Cântărețul român Smiley și prezentatoarea TV Gina Pistol au anunțat într-un videoclip postat pe contul interpretului că vor deveni părinții unei fetițe. Cei doi par a fi în culmea fericirii.

„Mă bucur ce trăiesc acum și vreau să copilăresc alături de copilul meu. Vreau să fiu prietenul copilului meu, așa văd eu o mamă cool”, spune în filmuleț Gina Pistol.

„A început joaca! Suntem fericiți, ne simțim și mici, și mari, râdem, dar și plângem de emoții, începem să ne conturăm un Acasă al nostru. Împărțim cu voi, prin acest video, bucuria noastră care e cu fiecare zi mai mare la figurat, dar și la propriu. Mulțumim de răbdare, de susținere și de mesaje”, a declarat Smiley.

Cei doi povestesc despre cei trei ani de relație pe care îi au împreună, de ce au tăinuit relația lor atâta timp. Smiley a recunoscut ce îi place cel mai mult la iubita sa și pentru ce o adoră. Gina a fost foarte emoționată, până la lacrimi chiar, atunci când a vorbit despre Andrei. Prezentatoarea spune că medicii nu-i dădeau șanse de a rămâne însărcinată, de asta au și ținut secretul mai multe luni.

„Eu n-am avut niciodată un plan să am fată sau băiat. Relația dintre un băiat și tată are și o componentă de autoritate. tații de fete, practic, sunt „victime totale”. Sper să nu fiu chiar așa. Abia aștept să văd cum va fi, am început acum să mă gândesc și deja m-am emoționat. E un OM pentru care voi face orice”, a declarat Smiley.

Vezi și: Cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care Smiley i-a făcut-o Ginei Pistol (Foto)