Anul acesta unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale anului „Șlagărul Anului” ajunge la cea de-a 10 ediție. Cu această ocazie se pregătește un show extraordinar cu cei mai îndrăgiți artiști de la noi și cu momente speciale.

Spectacolul din acest an, fiind o ediție jubiliară va aduna într-o retrospectivă cele mai difuzate piese din edițiile precedente. Șlagăre ce au  rămas în memoria publicului și peste ani.

Pe data de 23 noiembrie pe scena Palatului Național , într-un spectacol de excepție vor evolua artiștii de top din Republica Moldova, oferindu-vă momente incendiare și clipe de neuitat, într-un concert sută la sută live. Artiștii vor fi acompaniați de Angry Band.

Artiștii care vor evolua pe scena Palatului Național sunt: Anișoara Puică, Vitalie Dani, Nelly Ciobanu, Akord, Adrian Ursu, Geta Burlacu, Aura, Valentin Boghean, Corina Țepeș & Costi Burlacu, Ion Rață, Mihai Budurin, Dianna Rotaru, SunStroke Project, Nicoleta Nucă, Ionel Istrati, Irina Rimes, Dara, Nona Marian, Olia Tira, Karizma, Alexandru Manciu.

Concertul va avea loc pe 23 noiembrie, ora 18:00 la Palatul Național „Nicolae Sulac”.

Distribuie articolul: