„Republica Moldova este de importanță pentru securitatea Uniunii Europene, la fel cum este și Ucraina. Trebuie să i se ofere perspectiva de aderare la comunitatea europeană”, a declarat eurodeputatul român Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relația cu Republica Moldova, în cadrul emisiunii Alternativa Europeană, la Radio Chișinău.

El a apreciat, totodată, reacția autorităților și cetățenilor moldoveni, care au acționat în spirit european ajutând refugiații din Ucraina:

 „Tot ceea ce Uniunea Europeană oferă Ucrainei în perioada de față trebuie să ofere și Republicii Moldova, fiindcă Republica Moldova este la fel de importantă pentru securitatea Uniunii Europene cum este și Ucraina. Nu putem trăi în siguranță și securitate în interiorul granițelor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene dacă nu avem în vecinătatea noastră imediată țări care sunt sigure, stabile și prospere.

Vreau să spun că acum Uniunea Europeană începe să înțeleagă importanța Republicii Moldova și începe să înțeleagă că pentru a ajuta Republica Moldova pentru Uniunea Europeană înseamnă a se ajuta însăși pe ea, Uniunea Europeană.

În plus în aceste zile am văzut cu toții cum atât autoritățile de la Chișinău cât și oamenii din Republica Moldova au acționat în spirit european. Au deschis ușa oamenilor din Ucraina care au nevoie de ajutor apă, hrană, adăpost”, a declarat Siegfried Mureșan.

Sursa: radiochișinău.md




Distribuie articolul: