Plânsul, ca și fenomen, este un mod în care ne exteriorizăm trăirile și stările noastre ce preferăm să le ținem undeva adânc închise în noi. Nu știu de ce s-a format ideologia conform căreia plânsul este o manifestare a omului slab.

Psihologii sunt de părerea că a te descărca prin plâns este, mai degrabă, un act de curaj decât de slăbiciune. Dacă nu mă credeți, amintiți-vă că marea majoritate a bărbaților au fost crescuți și educați după principiul că bărbații sunt puternici și nu plâng niciodată. Astfel, am devenit o societate în care ne temem ca de foc să ne exteriorizăm sentimentele. Imaginați-vă de cât curaj are nevoie un bărbat ca să își dea frâu liber lacrimilor, chiar dacă are un motiv serios.

Când plângem, ne eliberăm. Probabil din acest motiv la ședințele de psihoterapie oamenii izbucnesc în plâns, dorind astfel să scape de toată greutatea care îi apasă și pe care o poartă de zeci de ani. E un lucru perfect normal să plângi și nu trebuie să te blamezi pentru asta, ba uneori chiar face parte din terapie.

Cea mai proastă chestie pe care o poți face este să te abții să plângi. Faptul că îți vei înnăbuși lacrimile  și te vei preface că nimic nu s-a întâmplat nu va rezolva în nici un fel problema, doar va amâna momentul cu pricina. Nu poți fi puternic la nesfârșit.

Nevoia de a plânge este dictată deseori de stresul pe care l-ai trăit. Psihologii spun că stresul apare în viața noastră prin cele trei etape:

  1. Etapa de alarmare, când organismul înțelege că se confruntă cu ceva ce reprezintă un pericol;
  2. Etapa de rezistență. Spre deosebire de prima etapă, aceasta durează mai mult și constă în ceea că te pregătești de ceea ce va urma, încercând să te menții puternic;
  3. Etapa de epuizare vine atunci când situația de stres a dispărut, dar faptul că te-ai menținut puternic și rezistent te-a secat de puteri. Și ăsta e momentul în care s-ar putea să ai nevoie să plângi.

Plânsul este una din cele mai eficiente metode de a te reface și de a-ți regla fonul emoțional. În așa momente ai nevoie să stai un timp singur cu tine sau să apelezi la consilierea din partea persoanelor de încredere. În cazul în care un copil sau adolescent are o criză de plâns, tot ceea ce-și dorește să audă este validarea emoțiilor proprii și nu încercarea cuiva de a i le înăbuși.

Motivele din care plângem pot fi diverse. Plângem când nu mai rezistăm presiunii de la serviciu sau din viața personală, plângem din cauza că am obosit, din cauza că s-au declanșat careva supărări vechi sau, pur și simplu, plângem pentru că așa ne-a venit.

Credința generală spune că femeile și copiii plâng mai des decât bărbații, dar, conform statisticilor și părerilor psihoterapeuților, acest lucru este foarte dificil de demonstrat. Fiecare om are trăirile sale și motivele sale ce îl aduc în pragul lacrimilor și acest lucru este absolut normal.

Da, cei puternici plâng și ei. Când obosesc și simt că nu mai pot. Când vor să lase un pic pelerina de supereroi și să se ghemuiască în întuneric pe canapea. Când au pierdut pe cineva sau ceva drag și nu reușesc să-și umple golul din suflet. Și aș vrea ca nimeni niciodată să nu se mai simtă slab sau vulnerabil în așa momente. Fiecare are dreptul să-și plângă lacrimile. Indiferent de orice.

Distribuie articolul: