Serviciul Vamal anunță că a fost organizată o ședință de lucru cu participarea reprezentanților Misiunii Înalților Consilieri ai Uniunii Europene în vederea abordării subiectelor ce țin de asistența financiară și profesională acordată Republicii Moldova de către Uniunea Europeană. Ședința de lucru are loc în ceea ce privește procesul de dezvoltare și modernizare a sistemelor informaționale utilizate în procesul de gestionare a activității vamale.

 

În cadrul ședinței, participanții au examinat și proiectat procesul de elaborare a unei aplicații informaționale de analiză de risc. Astfel, ca funcționalitatea sistemului IT propus să contribuie cu precădere la realizarea obiectivului Serviciului Vamal de facilitare a comerțului legitim prin reducerea nivelului de control vamal și  să fie utilizat în gestionarea controalelor vamale, prin asigurarea principiilor de obiectivitate și integritate în procedurile selecției subiecților controlului vamal.

De menționat, că conform practicii de profil a Uniunii Europene, majoritatea autorităților vamale, utilizează tehnologiile IT în domeniul analizei de risc și planificării controlului ulterior (Auditului post-vămuire).

Existența unui sistem informațional automatizat, care ar face analiza de risc primară în baza unor indicatori de risc prestabiliți, pe de o parte în vederea planificării controalelor ulterioare, iar pe de altă parte în scopul profilării criteriilor de risc aferenți vămuirii mărfurilor, ar asigura latura de obiectivitate în abordarea riscurilor aferente tranzacțiilor economice internaționale/operațiuni de import/export, tranzit după caz, precum și ar reorienta resursele umane în activități cu o mai mare eficiență cum ar fi nemijlocit profilarea acestor riscuri.