Prețurile la pompă ar putea scădea rapid dacă cotațiile petroliere mondiale revin la nivelul de la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, a declarat șeful Centrului Național de Management al Crizelor, Serghei Diaconu, la Radio Moldova.

Acesta a precizat că termenul de ajustare a prețurilor a fost redus de la 14 la 7 zile, pentru a oferi mai multă stabilitate și predictibilitate consumatorilor.

„Suntem asigurați pe partea de creștere, dar deja vedem că ritmul creșterii zilnice este mult mai lent decât anterior. Începând cu săptămâna aceasta, ne așteptăm la creșteri, dar mult mai moderate. Respectiv, imediat ce apar semne pozitive pe piața internațională, prețurile se vor reduce mai rapid în Republica Moldova. Reducerea prețurilor va fi impusă prin mecanismele instituite, în termeni foarte restrânși”, a menționat Serghei Diaconu.

De săptămâna trecută, noile prețuri plafon la carburanți sunt stabilite conform măsurilor excepționale aprobate de Guvern pe 26 martie, menite să prevină o posibilă criză de aprovizionare în contextul stării de urgență din sectorul energetic, instituită pentru 60 de zile.

Cea mai importantă schimbare vizează ajustarea mult mai rapidă a prețurilor la motorină, în condițiile unei volatilități accentuate pe piețele externe, unde fluctuațiile au ajuns până la 130 de dolari per tonă.

Astfel, pe durata stării de urgență, Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică va calcula prețul maxim al motorinei folosind media cotației FOB Med Italy pentru ultimele 7 zile, nu pentru 14 zile, ca până acum.