Ministerul Agriculturii a pus în avizare un proiect de lege împotriva practicilor comerciale neloiale, care ar putea schimba modul de stabilire a prețurilor la produsele alimentare.

 

Potrivit ministrei Agriculturii, scopul nu este controlul direct al prețurilor, ci prevenirea abuzurilor dintre furnizori și marile rețele comerciale, transmite  moldova1.md.

„Nu intervenim în stabilirea prețurilor, dar vrem mai multă transparență și reguli corecte pentru toți actorii din piață”, a declarat ministra.

Proiectul prevede reguli mai clare pentru contractele dintre producători și comercianți, dar și posibilitatea limitării unor practici considerate incorecte, cum ar fi modificarea unilaterală a condițiilor sau întârzierile la plată.

„Ne dorim ca producătorii locali să fie protejați și să aibă acces real la raft”, a mai spus oficialul.

Autoritățile susțin că noile prevederi ar putea ajuta fermierii mici și mijlocii și ar aduce mai multă claritate în formarea prețurilor la alimente.

Documentul este în prezent consultat public, iar ulterior ar putea ajunge în Parlament.

Distribuie articolul: