Se fac aproape trei ani de când Republica Moldova a intrat în lupta acerbă cu noul Coronavirus. A fost perioada marilor schimbări în mai toate sistemele vitale ale țării, inclusiv cel al educației.  

Elena Vorotneac, profesoară de limba și literatura română, la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, din Chișinău, magistru în filologie, grad didactic unu, profesorul anului 2022 în municipiul Chișinău a oferit pentru ea.md o retrospecivă la acest subiect.

Elena, care a fost primul tău gând atunci când ai auzit că procesul educațional se va muta pe online?

În primăvara anului 2020 visam la o educație modernă, care să împace tendințele globale cu realitățile școlare. Toți vorbeam despre o educație altfel, dar continuam să scriem cu creta la tablă. Ei bine, acum doi ani, în martie, pandemia  a făcut ca viitorul la care ne gândeam să devină realitate. Recunosc, mi-a fost frică deoarece nu știam cum funcționează o astfel de educație sau dacă voi reuși să mai predau la fel de eficient.

Am început prin a folosi  platforme ca Google Meet și Zoom … nu vă pot reda cât de dezorientată eram. Am învățat peste  noapte, aproape mecanic, instinctual.

Am făcut parte din prima pleiadă de profesori care au participat activ la realizarea lecțiilor pentru biblioteca digitală Educație Online, proiect inițiat de Primăria mun. Chișinău și DGETS, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării. În martie 2020, lumea era speriată și nimeni nu voia să iasă din casă, alegând să se protejeze astfel. Cu toate acestea m-am avântat decisă în noul proiect, ieșind din casă, din zona de confort și începând să învăț utilizarea noilor tehnologii odată cu implicarea în acest proiect.

Cu ce impedimente s-a confruntat sistemul nostru educațional în momentul de tranziție de la varianta clasică de predare la cea online?

În primăvara anului 2020, învățământul nostru nu era pregătit să facă față educației online, dar am constat că elevii abia așteptau ca școala să pășească într-o altă dimensiune. În general, așa am remarcat, cu fiecare generație care vine, tinerii se descurcă mai ușor în utilizarea gadgeturilor.

Cred că a făcut bine MECC, în 2020, că nu a organizat examenele de absolvire, deoarece elevii  nu erau bine pregătiți, rezultatele la învățătură scăzând dramatic în acea perioadă.

Să știți că pregătirea unei lecții online solicită mult mai mult timp decât cea a uneia tradiționale, offline. Mie, de exemplu, îmi ia 2-3 ore pregătirea a 45 de minute de predare. Pentru că o lecție online presupune crearea de jocuri interactive, imagini și reprezentarea vizuală a informațiilor predate.

Aceste instrumente sunt foarte eficiente și de aceea am îndrăgit felul acesta de predare și evaluare, deși niciodată nu aș renunța la lecțiile offline. Profesorul este asemeni unui dirijor, iar fiecare copil e ca o notă muzicală. Este impresionant să urmărești efectele îmbinării metodelor moderne cu cele tradiționale.

Copiii de astăzi sunt ahtiați după tehnologii, astfel încât cu mare greutate le poți scoate telefoanele din mâini, fiind o luptă continuă și o concurență inechitabilă între școală – pe de o parte – și tik tok, instagram, facebook și alte ispite ale momentului, pe de altă parte.

În asemenea situații școala trebuie să vină acolo unde e copilul și tocmai de aceea mi-am creat cont pe tik tok, pe instagram, încercând să văd acolo ce-l interesează pe acesta. Știu că le place să facă sesiuni foto, să facă postări video și le folosesc aceste interese și la lecțiile mele. Copiii sunt foarte inventivi și te pot surprinde dacă le acorzi libertate și le arăți că ai încredere în ei.

Care a fost impactul școlarizării online asupra elevilor?

Experiența a arătat că elevii care au învățat în regim offline, au continuat să învețe și atunci când s-a trecut în online. Totuși, în general, lecțiile online sunt doar un colac de salvare pe moment, o alternativă la situațiile în care viața și siguranța copiilor este pusă în pericol, dar asta nu este o perspectivă de lungă durată. Niciodată lecția tradițională nu va putea fi înlocuită  de toate tehnologiile lumii, pentru că varianta a doua este lipsită, fizic, de partea umană.

Între EU din 2020 și EU din 2022 este o distanță ca de la cer la pământ. Am crescut mult și continui să o fac pentru că perioada actuală îți impune să înveți și programare, și design, și să operezi cu diverse platforme, în așa fel încât să corespunzi cerințelor actuale. Iar elevii de azi sunt atât de bine familiarizați cu tehnologiile încât mie, ca pedagog,  nu-mi rămâne decât să mă perfecționez și să mă autodepășesc.

Avantajele și dezavantajele folosirii noilor tehnologii în educație

Omul preistoric se temea de foc, pentru că era periculos, dar îndată ce l-a „îmblânzit” a văzut că e bine, asta ajutându-l enorm să se dezvolte. Tot așa este și cu noile tehnologii. Trebuie să le cunoaștem și să învățăm a le utiliza în mod corect, eficient, doar astfel existând posibilitatea de a ne dezvolta și de a progresa în toate domeniile de activitate. Să recunoaștem, astăzi este tot mai dificil să îți găsești un job dacă nu posezi abilități IT și atunci de ce copilul să nu le deprindă în școală? Rapid, simplu și eficient.

Lecțiile cu prezență fizică au mai multe avantaje: comunicarea directă interpersonală, feedbackul, interacțiunea dintre elevi, formarea abilităților de leadership etc. Apoi la școală se formează prietenii, amintiri, emoții, lucruri care cu greu pot fi realizate în mediul online.

Îmi doresc ca tinerii de azi să fie mai empatici, să iasă din refugiul pe care și l-au creat în mediul virtual și să se ancoreze ceva mai mult în realitate. Avem niște copii minunați și deosebiți, fiecare în felul lui, ambițioși și foarte hotărâți în atingerea propriilor scopuri.

Încheiem acest interviu cu un citat deosebit din Mustafa Kemal Atatürk: ,,Un bun profesor este asemeni unei lumânări. El se mistuie pe sine însuși pentru a lumina calea altora”. Elena îți mulțumim pentru timpul acordat. Echipa ea.md îți urează succese mari pe viitor!

Photo credit: Arhiva Personală Elena Vorotneac

Deși trăim vremuri grele,  echipa ea.md îți aduce informațiile de ultimă oră. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Ajută-ne să rezistăm. Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Distribuie articolul: