De trei ani Sanda Rebeja zilnic ne încântă cu cele mai moderne melodii la radio Kiss.FM. La început a fost o provocare după care s-a transformat într-un job fără de care DJ-ița nu-și imaginează viața. Despre prima zi de provocare și cum e să fii DJ la radio aflați în interviul de mai jos.

Cum ai ajuns să activezi în funcție de DJ la radio?

Din întâmplare, sincer, lucram în domeniul evenimentelor atunci când am primit propunerea. Și scriam pentru un portal de știri. Eram într-o zonă de confort formidabilă și nu mă gândeam nici la radio, nici la TV, nu voiam să mă vadă și să mă audă lumea. O colegă mi-a zis de postul vacant, a insistat să merg să dau o probă de voce, am ezitat, însă într-un final am mers, dar eram sigură că nimic serios nu va fi, nu știam nici măcar ce înseamnă „intervenție”, ce să mai zic o astfel de funcție la un post de radio atât de cunoscut. Dar, profesionalismul colegilor de la radio a venit în ajutor, m-au văzut o potențială voce de radio și iată-mă acum printre ei.

Ai făcut studii în domeniul dat?

Ohh studiile. Aici e o poveste aparte, dar da, într-un final am făcut. De la pedagogie preșcolară și design vestimentar am ajuns să finalizez cu brio și jurnalismul.

Cum au fost primele zile de muncă într-o echipă la radio?

Groaznice. M-am speriat de provocarea dată. Dacă la început mă pregăteam într-un studio mic, când am intrat pentru prima dată în studioul unde urma să lucrez și am văzut 4 monitoare cu niște denumiri complicate, pupitrul, muuuulte butoane, beculețe. Îmi venea să mă întorc la 180 grade și să plec. Mă temeam de partea tehnică mai mult. Nu știam ce trebuie să fac, cum să lucrează acolo ca să nu fac vreo nebunie, că eu din astea pot, mai aveam încă și emoții. Oh Doamne, nu mi-aș dori să mai trec odată prin experiența aia. Plus că atunci a fost o perioadă grea pentru radio, erau niște probleme tehnice și îmi era greu. Aveam impresia că la fiecare program slăbeam câte două kg. Într-un final, perioada de început m-a călit foarte tare, colegii m-au ajutat, m-au învățat, au avut răbdare și m-au susținut, chiar dacă nu aveam o prestație strălucită.

Pe lângă acest job mai ai timp și pentru alte activități?

Sigur, îmi ies din minți dacă nu mai fac ceva. Uneori îmi iau chiar prea multe asupra mea. Fac Social Media Marketing, PR Management, Comunicare, acum m-am apucat mai serios de pictură, mai am în plan să lansez ceva. Îmi ocup timpul cum pot.

După ce criterii te ghidezi când selectezi piesele pentru ediție?

După starea mea și gustul meu. Dacă am chef de o piesă din anii ’90 – o adaug în playlist, dacă a ieșit ceva nou și-mi place – adaug piesa în fiecare oră. Chiar îmi pasă ce muzică se aude la radio și mă strădui să aleg de toate câte un pic.

Despre activitatea ta ca organizator de evenimente, cum e acum cu pandemia?

O temă delicată pentru mine. Odată cu pandemia am luat o pauză nedorită în acest domeniu. Duc dorul evenimentelor de amploare, duc dorul de munca pe care o făceam, duc dorul emoțiilor pe care le trăiam când eram parte din echipa de organizatori sau pur și simplu mă pierdeam în mulțimea de oameni la un concert. Fie, acum tot lucrez la un eveniment, dar când știu că e online și nu voi putea simți emoțiile celor prezenți, parcă nu e același lucru.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de PR Manager / Jurnalist (@rebeja.sanda)

Spune-ne cum arată o zi obișnuită de luni pentru o DJ-iță?

La mine, spre exemplu e complicat. Trezitul de dimineață nu e pentru mine, mă trezesc la 10, mereu întârzii la radio pentru că până la 13:00, când încep programul, mai am multe de făcut. Ziua de luni e și mai anevoioasă, nu prea ai despre ce vorbi pe radio, nici chef nu ai, dar trebuie. Oricum, bine că avem doar 3 ore de radio, până la urmă trec repede.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de PR Manager / Jurnalist (@rebeja.sanda)

Iar pentru toți iubitorii de muzică lasă-ne, te rog, o listă de piese care o să ne asigure o dispoziție bună.

Dispoziție bună, zici. Ok, iată zic că astea vor crea o stare de bine.

Masked Wolf – Astronaut In The Ocean
Zubi feat. Anatu – Sugar
Sasha Lopez x BRUJA – Overdose
Andrew Rayel – Silver Lining
Mahmut Orhan & Sena Sener – Fly Above
Selena Gomez, Rauw Alejandro – Baila Conmigo

Autoare: Daniela Arapan, Stagiară

Distribuie articolul: