Redactor și prezentator, vocea inconfundabilă a știrilor de la postul național Radio Moldova, Alexei Revenco, s-a stins din viață în această dimineață.

Anunțul despre trecerea în neființă a jurnalistului a fost făcut de șefa Direcției Cultură a municipiului Chișinău, Valentina Volontir.

„Ne este greu să găsim cuvintele potrivite atunci când cineva pleacă pentru totdeauna. Astăzi, 11 ianuarie, la ora 6 dimineata, cu regret, s-a stins din viață cel mai luminos Om, Maestru în Artă – Alexei Revenco. În numele întregului colectiv al Direcției Cultură, exprim sincere condoleanțe și compasiune familiei Revenco. Dumnealui va rămâne în memoria noastră un om cu înaltă măiestrie profesională, inconfundabilă voce, de o rară cumsecădenie și simț al umorului deosebit care făcea sărbătoare oriunde era. Fie ca bunul Dumnezeu să vă poată alina durerea şi să-i odihnească sufletul! Gândurile noastre sunt alături de dumneavoastră. Cu deosebit respect, Valentina Volontir”.

Colegii de breaslă și-au exprimat regretul și au transmis condoleanțe prin intermediul rețelelor sociale.

„Astăzi, 11 ianuarie, la ora 6 dimineața, a plecat din viață cel mai luminos Om – Alexei Revenco. Omul care cu vocea-i de unicitate, cu firea-i veselă și simțul umorului deosebit făcea sărbătoare oriunde era. Fie fericit acolo sus, iar noi, aici, îl vom pomeni și nu-l vom uita niciodată”, artista și jurnalista Veta Ghimpu-Munteanu.

„ADIO, Alexei Revenco. O voce iubită şi respectată. Viaţa lui Alexei Revenco a fost legată de existenţa radioului public naţional, devenind una din vocile importante în peisajul media. A fost un om de excepţie, un perfecţionist care s-a documentat îndelung pentru fiecare prezenţă în spaţiul public, contribuind la creşterea audienţei şi a prestigiului postului nostru de radio – radio Moldova. O să-mi lipsească vocea TA, nu numai mie, dar şi multor altora. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Zbor lin!”, a scris jurnalista Valentina Ursu.

„Adio, Alexei REVENCO. Această zi de 11 ianuarie ne-a adus o veste tristă, care marchează durut viața culturală a țării noastre. Alexei REVENCO, vocea distinctă de la Radio Moldova și din spațiul public, a pierdut lupta pentru viață. A luptat cu înverșunare ca să trăiască, dorind ca să-i bucure cu vocea-i deosebită încă mulți ani pe cei pentru care le devenise familiară, aproape de suflet. Așa era vocea lui Alexei REVENCO, intra în sufletele oamenilor, deoarece avea un farmec aparte.

Alexei REVENCO a fost o prezență frecventă pe scena Palatului Național „Nicolae Sulac”, moderând sute de spectacole de diferite genuri. În fiecare punea suflet, pasiune, dându-le prestanță și atractivitate. A fost un profesionist desăvârșit, un bun coleg și prieten, care a știut să dăruie celor din jur dragoste, bunătate. Transmitea mesaje pozitive, prin felul său de a fi.

Acum ne vor lipsi atât de mult, la fel ca și prezența sa pe scena Palatului Național  „Nicolae Sulac”, dar și mai trist – pe scena vieții.

Drum lin spre ceruri, dragă Alexei REVENCO. Să-ți îndrăgească îngerii vocea așa cum am îndrăgit-o și noi”, este mesajul transmis de Andrei LOCOMAN, Directorul general a OCI „Moldova-Concert”.

Alexei Revenco a fost alături de Radio Moldova timp de 43 de ani.

Sincere condoleanțe familiei și prietenilor din partea echipei EA.md.

Distribuie articolul: