Jurnalista Rodica Ciorănică vine cu un editorial răspuns pentru scandalul ce a izbucnit în urma evenimentului „Omul Anului”, când fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin a luat titlul de „Omul Secolului”. În urma acestui eveniment mai mulți internauți s-au arătat indignați, iar la scurt timp mai multe persoane publice care de-a lungul anilor au fost premiate de Vip Magazin au scris că întorc premiile înapoi. 

Acum că s-au mai liniștit apele, Rodica Ciorănică a scris un editorial despre cum a fost pentru ea și echipa ei toată această poveste deloc frumoasă, dar probabil cu niște lecții.

„Nu ştiu dacă Mercur Retrograd a fost de vină. Oricum, am aflat de prezenţa lui dezastruoasă abia după explozie. Prea târziu. Indubitabil, a avut şi el partea lui de vină. Cert e că nu m-am gândit că o decizie, luată alături de alte 80 de decizii (mă refer la Omul Secolului), putea afecta sentimentele unei societăţi care se aprinde de la un chiştoc de marihuana aruncat absolut conştient în lumea însetată de sânge a internetului.

Ce-aţi fumat, băi? Omul Secolului nu era, pentru mine, deloc altfel decât ceilalţi premianţi. Şi, vă asigur, fiecare dintre ei are nişte oameni cu plus şi minus, cu #love şi cu #hate. Dar i-am ascultat pe cei care le-au dat #love în voting, amâgindu-ne că ne facem şi nişte prieteni noi care ne vor urmări cu atenţie pe online de acum încolo.

Pe dracu! Eşti interesant oamenilor doar când eşti în cădere. În dizgraţie. Doar când o majoritate incontrolabilă şi, de multe ori, fake, zbiară la tine. Salivează de plăcere când urmăreşte căderile de pe Olimp. Aşa îi trebuie! Să-şi rupă tocurile Louboutinilor. Aaa, nu are? Nu contează. Pe cine interesează adevărul? Contează povestea, scandalul, ura!

Le-a scăpat un detaliu – nu ne tăvălim mult pe jos plângându-ne de milă. Noua escaladare a muntelui e şi mai impresionantă!

Aici… Am înţeles că trebuie să îmi tratez cu multă atenţie fiecare pas. Pentru că nimănui nu-i pasă că eşti implicată în emisiuni, filmări şi alte proiecte media şi poate ai ignorat posibilitatea unor efecte. Iar ziua are doar atâtea ore câte le poţi tu munci. Şi chiar s-ar putea să ne scape anumite lucruri din vedere.

Iniţial am vrut să-i dau cu jemanfişismul. Dar ideea de a te da la o parte şi a urmări spectacolul poate fi tratată drept recunoaştere a unei greşeli pe care nu ai făcut-o. Şi am reacţionat. Dar şi reacţiile sunt un fel de gaz pe foc. Aşa că reacţionezi şi dispari.

En tout cas, a fost dureros. Derutant. Nu ştii cu cine te mai saluţi, cu cine nu. Cine ţi-au fost prieteni, câți au mai rămas… Cine sunt oamenii ăştia care te susţin…

Până la urmă, trec toate. Te lasă cu nişte răni, cu nişte dezamăgiri şi cu câteva mii de urmăritori noi pe reţele de socializare. Dar oare asta vrem? Like-uri, urmăritori?

Ce visuri pustii are acest secol… Mi-e frică să trăiesc în el.” 

Citește și: Rodica Ciorănică, către cei care au refuzat distincțiile VIP Magazin: „Vă rog să aduceți premiile în redacție”