Lumea noastră cuprinde cărți de tot felul. Unele te cutremură, care te dezgustă, sunt și multe cărți care sunt un izvor nesecat de pilde și cunoștințe. Unele cărți parcă-ți sunt predestinate, pentru că ele vin exact în momentul în care nici cel mai bun prieten nu te ajută, cele care te vindecă sau inspiră necontenit. Am citit cărți care m-au învățat cum să iubesc, să prețuiesc timpul sau oamenii care mă înconjoară, am citit povești care mi-au lăsat un gust amar sau dulce, cărți lecții sau anti-exemple.

„Vin de păpădie” este cartea care mi-a încălzit câteva seri de iarna, potrivită pentru umezeala atât de ne la locul ei, una care mi-a dăruit aroma potrivită cu care am supraviețuit. Da, am să afirm cu dârzenie acest lucru pentru că subiectivismul meu a ales să fie cucerit de structura și limbajul lui Bradbury. Ray Bradbury, aceste neverosimil al realității mele, autorul care a avut două strike-uri din două, până acum.

Despre ce este acest vin special, pregătit din păpădii?! EL este despre căldura verii îmbuteliat meticulos și dosit de toată lumea. El este despre copilăria celor doi frați, Douglas și Tom, care descoperă, poate ușor naiv, strunele care le cântă-n fericire, acele momente de redescoperire ale lumii, cu ochii celor doi, prin prima multiplelor personaje care au onoarea să îi ajute să facă deosebirea dintre orizonturi, cel de ieri și cel de azi.

Dacă aveți poftă, una care nu o puteți potoli cu absolut nimic lumesc, cu nici o băutură divină sau mâncare franzolită, cu nici o plăcere auditivă sau vizuală, tactilă sau enervant de liniștită, am tupeul să vă invit să descoperiți lumea celor doi frați prin prima celor mai delicioase descrieri pe care le-am citit eu până acum. Cele mai simple sau stranii vederi, cele mai mediocre activități, dialoguri calde, sunt transformate cu o acuratețe si metaforizare inedită. Și să nu credeți că exagerez, absolut deloc, am scăldat ochii cu cele mai unice epitete și comparații, unele întreg greutatea celor mai inventive metafore pe care le găsiți în romanele de anvergură. Și nu, nu spun că este cea mai bună carte citită de până acum, nu, aș minți să spun așa. Dar, cu cea mai sinceră liniuță a acului care măsoară bătăile inimii a detectorului de minciuni afirm, eu m-am întors în copilăria mea, mi-am adus aminte de unele evenimente pe care le uitasem, care mi se păreau neimportante, mi se părea așa.

Ray Bradbury m-a luat ușor de mână și m-a purtat pe dealurile pline cu viță de vie, cele împăienjinite de iarbă verde și flori, de oameni care mi se păreau caraghioși și stranii dar de la care am auzit cele mai interesante istorii. Am colindat văile prin care doar sufletul meu s-a odihnit după o zi toridă, în care am legat lăstarii de viță de vie, unde am descurcat fasole sau udat castraveții de sămânță.

Scriu aceste rânduri și iar mă cuprind amintirile care s-au dorit ascunse. Și ele sunt vajnice, doar ele ne formează percepțiile lumii și acceptarea curiozității pe deplin, nu altceva. Imaginile pe care ți le proiectează ochii copilăriei. Poate o să-mi dați dreptate sau poate nu, dar cred că este o carte care merită să fie citită de toată lumea, ca o evadare sigură, de doar câteva seri, în care te regăsești fără pic de remușcare, tu – cel mic și captivat de orice bătaie de vânt sau răsărit de soare.

“Zilele de după amiază în luna august, abia perceptibilă atingerea roților unui cărucior cu înghețată, foșnetul de iarbă tăiată, împărăția de furnică buzunând sub picioarele mele”

Eu am vorbit despre impresii, asta vreau să vă cucerească și pe voi, ceea ce o carte  te face să simți, nu logica greutății istoriei.

Iar cele mai dulci cărți, toată lumea le găsește la Librarius!

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: