În acest weekend am făcut o vizită la Manejul de Atletică Ușoară din Chișinău unde, la moment, sunt cazați refugiați din Ucraina. Dacă în primele zile numărul refugiaților cazați ajunsese până la 800, astăzi am găsit 250 de persoane. În mare parte, la Centrul Manej, la moment sunt cazate persoane de etnie romă, care sunt în așteptarea unui transport disponibil pentru a pleca în România și Germania.

Totuși, chiar dacă numărul refugiaților este în scădere, voluntarii spun că e necesară o implicare maximală din partea lor, pentru a gestiona situația și a răspunde tuturor întrebărilor care le sunt adresate.

Sergiu, care a făcut voluntariat aici din prima zi de deschidere, povestește că fiecare om are propria poveste, care nu te poată lăsa indiferent. Tânărul a ales să se implice pentru că a simțit că poate fi util în aceste momente grele pentru poporul Ucrainean.

Mai jos vă prezentăm un reportaj foto despre situația de aici:

Toate persoanele refugiate care sunt cazate la Centrul Manej sunt asigurate cu alimentație, asistență medicală de primă necesitate, haine și produse de igienă. La fel, refugiații beneficiază de informații și transport gratuit în țări precum România, Germania, Italia.

Pentru copiii refugiați a fost amenajat un spațiu unde pot realiza diferite activități, pot interacționa cu ceilalți semeni și își pot petrece timpul mai vesel. Atât jucării, cât și diferite activități interactive au fost aduse în spațiul destinat copiilor.

În spațiu amenajat pentru somn am observat și câteva animale de companie. Victoria are 15 ani și este stăpâna acestul cățeluș cu numele Ria. Ea a zis că atunci când mama ei a luat decizia de a pleca, discuții despre dacă Ria merge și ea nu au fost.

La Centrul Manej este vorba de spațiu deschis. În timp ce unii își beau cafeaua, alții plâng, unii dorm. Putem vedea un amalgam de emoții ale refugiaților, dacă ne plimbăm un pic prin sală.

Este foarte greu să asculți durerea acestor oameni. Plâng pentru că le este dor de casă, pentru că, acolo, în Ucraina au rămas frați, soți și tați. Cel mai mult le este frică pentru că nu știu când se va termina acest război și câte persoane dragi ar putea pierde în urma acestuia.