Un nou documentar va aprinde, cu siguranță, spiritele în sânul familiei regale britanice și îi va nemulțumi în primul rând pe ducii William și Harry. Intitulat „Princess Diana’s Wicked Stepmother”, filmul se concentrează pe contesa Raine Spencer, dar abordează și relația acesteia cu fiica sa, Prințesa Diana.

Documentarul include și dezvăluirea surprinzătoare a fostului majordom al Prințesei de Wales, Paul Burrell. Acesta povestește că a auzit cum mama prințesei o certa, în termeni jignitori, pentru că avea relații cu majordomi: „Eram în mica mea cameră de sub scara principală a Palatului Kensington și puteam auzi clar zgomotele din camera Dianei. Apoi ea a strigat „Paul, te rog să vii. Vino repede”. Așa că am alergat în sus pe scări și am găsit-o pe prințesă pleoștită în mijlocul camerei, cu telefonul la ureche, făcându-mi semn să mă apropii. Am putut auzi ce-i spunea. Mi-a zis: „Ascultă ce spune mama”,  a declarat acesta pentru Fox News.

Majordomul susține că a auzit-o cu urechile lui pe Shand Kydd, care băuse mult în acea seară, cum o certa pe Prințesă pentru că avusese relații cu doi bărbați musulmani, chirurgul cardiolog Hasnat Khan și Dodi Fayed, fiul miliardarului Mohamed Al-Fayed.

Burrell spune că a auzit-o pe contesă spunându-i Dianei: Asta ești.”

Am crescut o c…ă care se (…) prin oraș cu musulmani. Să-ți fie rușine.”

Diana a implorat-o să se oprească: Mami, te rog, nu spune cuvintele astea despre mine. Te rog, nu-mi spune așa.”

„A rugat-o. A continuat să o implore să nu-i mai spună așa”
, povestește majordomul Dianei.

Conversația s-a încheiat atunci când Diana i-a închis telefonul mamei ei, jurând că nu o să mai vorbească niciodată cu ea. Ulterior, cele două s-au împăcat.

În 1997, Diana a început o relație cu Dodi Al-Fayed. În același an, pe 31 august, ea a murit, împreună cu iubitul ei, într-un accident de mașină produs la Paris.

Sursa

Distribuie articolul: