Casa ta este mai mult decât un spațiu în care trăiești. Este locul care găzduiește sufletul tău minunat. Legile vechi ale Feng Shui-ului au revenit din nou în atenția noastră. Acestea se bazează pe practici simple și de bun simț care fac ca locuințele să fie mai frumoase, mai organizate și, cel mai important, mai pline de viață și de energii pozitive. 

Iată care sunt cele mai importante trucuri (însă simple) pentru a atrage energia pozitivă în casă în care stai:

1. Ține-ți casa curată și organizată

Când vine vorba de locuință, asigura-te că ai pus în ordine absolut fiecare colțișor și că, de asemenea, te-ai ocupat și ți-ai făcut un plan detaliat pe care îl respecți cu strictețe pentru mici detalii precum unde depozitezi cheile de la intrare, plata facturilor sau, de ce nu, reciclare.

2. Intrarea în casă trebuie să fie cât mai ordonată

Ușa de la intrare este foarte importantă în Feng Shui – la urmă urmei, este portalul principal prin care energia pătrunde în casa ta. Gândește-te că energia pozitivă este un vizitator care vine pentru prima dată în vizită la tine și nu îți știe adresa – așa că este musai ca drumul să fie bine marcat și luminat.

Un sfat bun: poți instala o oglindă la intrararea în casă – acest truc nu doar că va face că spațiul să pară mult mai mare, însă te ajută să îți extinzi oportunitățile din viața ta, nepermițându-ți să te simți limitată în vreun fel anume.

3. Găsește un echilibru între cele 5 elemente importante

Cele 5 elemente sunt: pământ, foc, lemn, apă și metal – și ele pot fi prezente în casa ta fie fizic, fie simbolic. Important este să găsești un echilibru între aceste elemente.

Exemplu: dacă ești o persoană care nu are răbdare, nu ar trebui săai foarte multe elemente de foc în casata. În schimb, dacă simți că îți lipsește motivația, încearcă să aduci aceste elemente de foc în casă pentru a te ajuta și a îți oferi un impuls.

 

4. Înlătură elementele simbolice negative

Îți este greu să vezi lucrurile clar? Atunci verifică dacă ai prea multe obiecte în jurul tău – este posibil ca locuința să fie prea încărcată, cu prea multe decorațiuni la vedere.

Ai probleme cu stima de sine? Verifică dacă oglinzile sunt atârnate prea sus.

Ești singură de mult timp? Poate că îți încarci casa cu o singură imagine – o singură vază, un singur scaun, un tablou cu un singur element.

Sfatul nostru: evaluează cu ce provocări te confrunți în viață și încearcă să le identifici dacă apar simbolic în casa ta. Elimină aceste simboluri, înlocuindu-le cu elemente pe care vrei să le atragi în viață.

5. Profită de lumina naturală

Pe timpul zilei, strânge draperiile și permite-i luminii naturale să pătrundă în locuință. Poți instala câteva oglinzi pentru a reflectă și mai bine lumina în anumite locuri din casă.

sursa

Distribuie articolul: