Din 2017 pensiile în Republica Moldova se indexează de două ori pe an: la 1 octombrie și 1 aprilie. În condițiile crizei economice acute, provocate de invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, se impune o întrebare consecventă: „Cum vor face față bătrânii față valurilor necontenite de scumpiri și dacă aceste indexări mai pot ține pasul cu inflația galopantă”?

Începuturi. Reforma pensiilor din 2017

„Reforma a fost concepută pentru: a asigura un sistem de pensii sustenabil sub aspect fiscal; a îmbunătăți caracterul adecvat al pensiilor; a consolida legătura dintre contribuții și pensii și, astfel, a intensifica stimularea contribuțiilor; și a reduce inegalitățile în sistemul de pensii.” – se arată într-un raport de la The World Bank, denumit: „Notă tematică specială: Reforma nefinalizată a sistemului de pensii”. Același raport adaugă, totuși, că: „Cu toate acestea, inversările ulterioare de politici din 2018 au subminat sustenabilitatea fiscală a sistemului, în timp ce existența pensiilor privilegiate subminează în continuare echitatea sistemului”.

În legătură cu această reformă, expertul în economie Veaceslav Ioniță susține că în Republica Moldova sistemul de indexare al pensiilor este unul vicios: „Doar modificarea lui în 2017 a dus la aceea că în 2021 pensia medie lunară a ajuns să fie mai mică cu 200 de lei, față de pensia care trebuia să fie conform sistemului vechi de indexare”.

Ritmul de creștere a inflație vs. ritmul de creștere al pensiilor

Privind totuși obiectiv cifrele, observăm că din 2018, ritmul de creștere al pensiilor este mai alert decât cel al inflației. E de menționat că în 2022 pentru prima dată felul în care crește inflația depășește ritmul de creștere al pensiilor. Tatiana Chiril, masterand în economie, susține la acest subiect că „Electoratul cel mai activ al RM sunt pensionarii. Din acest considerent toate guvernările au grijă să crească pensiile. Până în 2019 inflația a fost una artificială, menținută în anumite limite forțat.”

Ce spun pensionarii despre alocațiile lor la etapa actuală?

Anastasia, 78 de ani afirmă: „La mine pensia a rămas la fel, adică tot mititică. Toată viața mea am muncit la Uzina Chimică  «Aschim», dar din cauza invalidității, nu am atins vârsta de pensionare ca toți ceilalți. Respectiv, acum sunt la întreținerea copiilor. Banii îmi ajung strict de medicamente și pentru ceva produse alimentare. Unele medicamente sunt compensate, dar altele nu. Cum să fac față… Noroc de copii că mă ajută. Ei cumpără mâncarea, achită comunalele și au grijă de noi când ajungem prin spitale. Acum cu mărirea prețurilor, dacă nu ar fi ei, cred că am muri de foame.”

Anatolie, 71 de ani spune: „Îmi ajunge pentru mâncare, prețuri comunale, pentru a plăti prelucrarea lemnelor, a pământului (arat, semănat, cultivat). Din pensie nu ne ajunge pentru a procura lemne pentru iarna. Contribuie și soția, ne-a mai luat și încălțăminte de sezon, ambii. Odată cu inflația, cumpăram mai puțin, economisim mai mult. Ne folosim de produsele crescute de noi, conserve. Prețurile chiar au crescut și cam peste tot e așa. E greu.”

2022: Ce soluții există pentru o inflație scăpată de sub control?

Fiind întrebați despre criza economică, reprezentanții guvernării strâng din umeri, dând vina pe război și criză pandemică. Amintim, totodată, că la ședința Parlamentului Republicii Moldova din 16 iunie 2022, Dan Perciun a declarat că s-au făcut lucruri importante în această direcție: „Pensia medie a crescut cu 40%, pensia pentru cei mai săraci a crescut cu 50%.”

Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor este de părere că indexarea de două ori pe an nu mai este o soluție și solicită indexarea salariilor și pensiilor minime o dată la trei luni, astfel încât să corespundă prețurilor care au crescut vertiginos în ultima perioadă. Iar în timpul protestului organizat de socialiști în fața Parlamentului, parlamentara Alla Darovannaia a declarat: „Ni se spune zilnic că peste tot este rău, inflația este mare. Nu e așa. Noi avem cea mai mare inflație din regiune, cele mai mari prețuri din regiune, cel mai mare deficit bugetar din istoria Republicii Moldova, ceea ce înseamnă că peste câteva luni guvernarea nu va avea bani pentru salarii și pensii”.

Tatiana Chiril, masterand în economie, afirmă că soluții clare încă nu sunt: „Autoritățile nu au soluții la gestionarea inflației deoarece este una importata, adică noi importăm odată cu produsele și creșterea prețurilor din alte state, proprii resurse nu avem și din acest motiv nu prea sunt mecanisme de control. Plus sistemul de pensionare este depășit. Contribuțiile unui angajat la fondul social întreține 2 pensionari.”

Întrebată despre cum ar trebui să se mobilizeze autoritățile în lunile următoare, experta în economie mai menționează: „Nu cred că pensionarii vor fi cea mai importantă temă. Vor exista valuri de provocări globale care se vor solda cu crize economice, vine o iarna grea pentru toți. Eu consider că suntem în pragul unui proces de schimbare a sistemului monetar internațional și acest fapt este cel mai dureros, exemplu poate servi reforma monetară după destrămarea URSS. Poate ar fi o salvare donațiile partenerilor de dezvoltare și credite, dar iarăși creditele de consum sunt periculoase, deoarece ele nu generează profituri ci cheltuieli inclusiv la achitarea dobânzii, fapt ce influențează inflația.”

La emisiunea „Freedom” de la TV8 de pe 21 iunie 2022, Igor Grosu, Președintele Parlamentului, dă asigurări că statul va veni foarte curând cu majorări de pensii pentru a atenua impactul inflației: „O să venim nu numai cu compensarea la resursele energetice, bineînțeles că statul o să vină și cu majorări de salarii și pensii. Acest lucru o să-l anunțe guvernul, e corect să anunțe ei, fiindcă ei fac calculele, estimările și din moment ce ei vin în Parlament, atunci intrăm noi în acțiune. Aceasta înseamnă o rectificare la Legea Bugetului. Pentru aceasta noi o să identificăm resurse interne, dar o să atragem și resurse externe, iar referitor la acestea noi nu suntem singuri și o să avem ajutor.”

Amintim că BNM a prognozat pentru toamna lui 2022 o inflație de 31%.

Distribuie articolul: