Prima parte a vieții este definitorie pentru formarea ulterioară a personalității omului. Astfel, rănile din copilărie au un impact major asupra dezvoltării unei personalități, iar uneori acestea își fac prezența chiar și în perioada când caracterul omului deja este format. 

Mulți sunt de părere că, odată cu înaintarea în vârstă, experiențele trecute nu ne mai pot impacta, în timp ce alții cred că timpul vindecă orice rană. În realitate, însă, acestea sunt atât de adânc întipărite în lumea noastră interioară, încât ne influențează întreaga viață. Ceea ce ne face să suferim nu este ceea ce trăim, ci reacția noastră la ceea ce ni se întâmplă, din cauza acelor răni nevindecate. O persoană aflată în reacțional nu este centrată pe sine, nici pe sufletul ei și nu poate fi fericită.

Lise Bourbeau, autoarea căriții “Cele 5 răni care ne împiedică să fim noi înșine” susține că cel puțin una dintre aceste răni se manifestă în viața unei persoane, funcționând ca un obstacol în atingerea unei vieți împlinite. Cu toate acestea, oamenii aleg să își reprime amintirile dureroase și, ca metodă de apărare sau chiar de negare a unor suferințe, devin purtătorii unor măști sub care se ascund atât de ei înșiși, cât și de cei din jur. Importanța măștii este creată în funcție de intensitatea rănii. Cu cât rana este mai profundă, cu atât vom suferi mai mult, ceea ce ne va obliga să purtăm mai des acea mască. Purtăm o masca doar atunci când vrem să ne protejam.

Cum înțelegi că ai o rană care îți afectează calitatea vieții?

Atitudinea pe care o ai în anumite situații reprezintă un indiciu în procesul de identificare a rănilor. De exemplu, dacă ți se întâmplă să te devalorizezi, să crezi că nu ești suficient de bun sau de valoros în relație cu ceilalți, că nu meriți, iar această gândire te îndeamnă să fugi de discuțiile sau interacțiunile cu oamenii din jur, este posibil să suferi de rana respingerii. Atitudinea de dependență față de o anumită persoană și nevoia de confirmare din partea celorlalți dezvăluie rana de abandon. Sentimentul de inferioritate și de autosabotare provine din rana umilinței. Rana de trădare se traduce prin obsesia controlului, neîncredere și atașamentul de rezultate, în timp ce rana de nedreptate este alimentată prin lipsa de compasiune față de propria persoană, printr-o exigență absurdă și autocritică dusă la extrem.

Se întâmplă deseori ca unul sau mai multe dintre aceste comportamente să ne definească, fără să ne dăm seama. Pentru a identifica rănile din copilările avem nevoie de multă deschidere și de puterea de a le accepta. Este posibil să nu reușim acest lucru pe cont propriu și să avem nevoie de ajutor din exterior. Important este să trecem peste teama de a ne arăta vulnerabilitatea și să ne urmărim scopul final, acela de a scăpa de umbrele trecutului.

Cum te vindeci?

Vindecarea rănilor emoționale este un proces complex care are nevoie de timp și de răbdare. Precum o călătorie profundă, drumul vindecării ne oferă răgazul să ne observăm, să învățăm să nu ne mai judecăm și să ne acceptăm exact așa cum suntem, fără măști și fără pretexte, acționând conștient și asumat. De asemenea, procesul de vindecare presupune experimentarea unor stări diferite în raport cu părintele care a contribuit la activarea rănii, de la furie și suferință la toleranță, iertare și iubire.

Parcurgerea acestui drum ne ajută să redevenim noi înșine, iar atunci când curajul și încrederea iau locul fricii, când respingerea devine iubire de sine, când nevoile proprii sunt mai importante decât ale celor din jur, când libertatea și detașarea devin stări de spirit înseamnă că aceste răni emoționale sunt pe cale să se vindece. Și astfel, ajungând să fim autentici, așa cum este în natura noastră, ne oferim libertatea de a trăi în echilibru cu noi înșine, de a fi fericiți și împliniți ca urmare a sinergiei care se creează între ceea ce gândim, simțim și facem.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: