Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă că decizia de a interveni militar în Ucraina a fost foarte „dificilă”. El își susține în continuare decizia și spune că sancţiunile occidentale împotriva Rusiei sunt asemănătoare unei declaraţii de război.

„Am spus acest lucru la începutul operaţiunii şi am spus-o înainte de a se lua această decizie. O decizie dificilă, fără îndoială”, a declarat Vladimir Putin, într-o întâlnire cu însoţitoarele de zbor ale companiilor aeriene ruse, transmisă de televiziunea publică, potrivit EFE, preluată de Agerpres.

Vladimir Putin a mai spus că totul decurge conform planului în Ucraina şi că armata rusă îşi va îndeplini obiectivele în cadrul „operaţiunii militare speciale”, aşa cum numeşte el invazia militară în Ucraina, consemnează şi Reuters.

Totodată, potrivit AFP, el a afirmat că Rusia nu intenţionează să introducă legea marţială, pe fondul zvonurilor persistente privind o astfel de măsură din cauza conflictului din Ucraina.

„Legea marţială este pusă în aplicare în caz de agresiune, în special în regiunile în care au loc lupte. Noi nu avem o astfel de situaţie şi sper că nu va interveni”, a spus el, întrebat de angajaţi ai companiei aeriene ruse Aeroflot.

Referindu-se la sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, Putin a spus că acestea sunt asemănătoare unei declaraţii de război.

El a apărat invazia Rusiei în Ucraina, afirmând că Moscova trebuie să apere vorbitorii ruşi din estul Ucrainei, precum şi propriile interese.

Liderul de la Kremlin a spus că Rusia doreşte ca Ucraina să fie „demilitarizată”, „denazificată” şi că Ucraina ar trebui să aibă un statut neutru.

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Sursa: digi24.ro

Distribuie articolul: