Gheorghe Guțu activează la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, specialitatea Administrație Publică. Anul acesta se fac 16 ani de când a devenit lector universitar și este determinat să-și dedice în continuare viața instruind viitori specialiști cu acte în regulă. Tot el face parte din categoria profesorilor despre care se zice că formează tânăra generație a colectivului didactic, ce secrete ne-a mărturisit din spatele muncii sale, află mai jos, în cadrul unui nou interviu marca #ProfesoriCOOL. 

„Și acum, peste ani, mi se pare, cel puțin, straniu că am ales să îmbrățișez și munca didactică. Mă rog, poate în copilărie să-mi fi dorit asta, ca o bună parte din copii. Dar, student fiind la anul II și având parte de niște profesori extraordinari, mi-a încolțit ideea că n-ar fi rău dacă m-aș face profesor și eu. Nu am făcut mai nimic în sensul acesta, adică mi-am văzut de studii și cam atât. Adevărul e că profesor am ajuns. Nu născut, firește, ci făcut. Făcut, pentru că a fi profesor înseamnă a munci, zilnic și dornic”, recunoaște Gheorghe.

„Peste ani, am înțeles și eu bucuria vecinilor mei, profesori ambii, când se întorceau de la școală. Căci, copil fiind, obișnuiam să cred că orice altă meserie e mai frumoasă. Nu e. Să fii profesor e!”, zice el.

„Dintre ai mei, tata a fost cel mai supărat când i-am zis că am rămas la catedră – dacă voiai profesor, trebuia să dai la pedagogie – mi-a zis. „Mă vedea un fel de Colombo” pe la Edineț (el fiind un admirator al renumitului detectiv, iar eu absolvent proaspăt al facultății de Drept)”, povestește Gheorghe.

Ce a fost cel mai greu la început, ce abilitate ați dezvoltat mai anevoios în primii ani de activitate?

„Cred că cel mai greu a fost, la începuturi, să-mi organizez timpul. Totuși, era vorba despre 80 minute. Dar, în timp, acest lucru nu a mai fost o problemă”, mărturisește Gheorghe Guțu.

Care este cea mai mare provocare a unui profesor universitar din Republica Moldova, v-ați prins vreodată la ideea că ați dori să renunțați, cum depășiți aceste momente?

„Provocările unui profesor universitar sunt multiple. În condițiile pandemiei, care a lovit atât de dur lumea, cred că cea mai mare provocare a fost să înving „teama de ecran și tehnologii”. Deși reprezint generația relativ tânără, iar lucrul la computer face parte din rutina zilnică, totuși, a preda studenților în fața computerului a părut ceva neobișnuit, dar nu și imposibil de realizat. Am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a asigura buna desfășurare a orelor de curs și seminar și de a fi împreună cu studenții mei”, povestește el.

„Știu că am spus-o cu diferite ocazii, și cu riscul de mă repeta, la orice job aș fi în stare să renunț, fără mari regrete. La munca didactică n-aș renunța niciodată.”

În Republica Moldova unii profesori încă mai apelează la metode de predare despre care se zice că sunt deja… învechite, cum priviți acest adevăr și ce metode de predare abordați dvs., cum sunt primite acestea de către studenți?

„Cred că sunt minciuni (zâmbește), iar studenții mai și exagerează. Persoana mea fizică le vorbește deschis studenților așa cum mi-ar fi plăcut să mi se vorbească și mie, dar nu mi s-a vorbit. Iar asta prinde bine la studenți. Nu am avut reacții negative la modul de predare. Nici cu text deschis și nici insinuări. Dar, mai știi? Mama mea, când i-am zis că am rămas la catedră mi-a zis următorul lucru: „Mamă, să te porți corect cu studenții și să fii om bun, că nu știi peste ani la ce ușă vei bate și cine îți va răspunde de dincolo de ușă”,  fain sfat, nu?”

Ce nu vă plăcea la școală/universitate când erați elev/student și, categoric sau foarte puțin, nu cereți de la studenți acum, în postura de profesor?

„Răspunsul în fața clasei. Am urât asta și la școală și la facultate. De aceea niciodată nu am scos nici un student să răspundă „la tablă”. E totuși alt nivel de studii. E Universitate. Îmi place foarte mult să-i provoc pe studenți. Și-mi reușește, cred”, spune Gheorghe Guțu.

Profesorii au favoriți printre studenți? Țineți la unii mai mult decât la alții?

„Nu știu dacă am sau nu favoriți printre studenți, dar pe unii îmi place să-i provoc mai mult ca pe alții. Pentru că simt că pot mai mult. Dacă asta înseamnă că-s favoriți, apoi da. Am favoriți”, zice el.

Cum ar trebui să arate relația profesor – student?

„Corectă, cu tot ce presupune aceasta: de la interacțiune și până la complexitatea/calitatea cursului. Interacțiunile să fie de calitate. Iar pentru asta, studentul ar cam trebui să te placă. Și nu pentru că vorbim în mod haios despre multe lucruri, ci pentru că părem interesați de interesele lor. Cât ține de complexitatea cursului universitar (prelegerii), aceasta ar trebui să satisfacă, cel puțin, așteptările celor mai buni studenți din sală, nicicum a celor slabi. Altfel fie spus, profesorul nu poate știrbi din prelegere din cauza studenților mai puțin capabili. Ștacheta trebuie ținută cât de sus. Numai așa se progresează. Ori studentul trebuie îndemnat la efort și stăruință. Dacă-i dai lucruri facile nu va fi provocat, nu se va simți stimulat, și deci nu va progresa”, povestește Gheorghe.

Cum crește un profesor, ce provocări are la acest capitol în era tehnologizării și a tinerilor tot mai absorbiți de telefoane și gadgeturi?

„Numai prin muncă. La fel cum studenții se pregătesc de ore, la fel se pregătește și profesorul. Că vrem ori nu vrem, tehnologiile (telefoanele și gadgeturile) sunt parte a vieții noastre. Dacă reușești să-l ții pe student deconectat de la ele pe durata cursului, este bine, l-ai câștigat. Dacă nu, e problemă”, zice el.

Cum a schimbat pandemia abordarea predării, metodele? Poate instruirea la distanță să ia locul lecțiilor clasice?

„Mie îmi plac foarte mult verbele „a vedea” și „a simți”. Respectiv, cum spuneam mai sus, a fost o provocare. O încercare, la care am fost supuși deopotrivă cu toții: și noi, ca profesori și studenții, ca beneficiari. Dar, nu am lăsat jos ștacheta. Are și instruirea la distanță avantajele ei. S-a tot vorbit în ultima perioadă despre asta.”

Spre sfârșitul interviului l-am întrebat pe Gheroghe Guțu cum își vede activitatea profesională în viitor, peste 10 ani, spre exemplu, iar răspunsul lui a fost unul lipsit de ezitări, scurt și foarte sigur – La fel, printre studenți – zice el.

Sursa foto: Facebook