Sărbătoare mare în Casa Regală. Prințul George împlinește astăzi 6 anișori, iar cu ocazia zilei de naștere, Palatul Kensington a publicat o serie de imagini absolut adorabile, realizate chiar de Kate Middleton.

În primele două fotografii, prințul George râde cu gura până la urechi, în iarbă, în timp ce mama lui îi face poze. Imaginile au fost realizate în grădina Palatului Kensington, în urmă cu o lună, potrivit tabloidului britanic The Sun.

Îmbrăcat în tricoul naționalei Angliei, prințul George îi calcă pe urme tatălui său, William, care este președintele Asociației de Fotbal din Marea Britanie. Potrivit unor surse apropiate de familia regală, micuțul este foarte pasionat de fotbal și, pe semne, ar fi și foarte talentat. Nu este exclus ca prințul George să devină primul fotbalist din familia regală, notează click.ro.

O a treia fotografie a fost făcută săptămâna aceasta tot de Kate Middleton, în timpul vacanței din Caraibe, pe insula Moustique, unde cuplul regal și cei trei copii stau la o vilă care a costat 28.0000 de euro pe săptămână. Această locație este preferata ducilor de Cambridge de ani buni.

Asemănătoare au fost postările dedicate aniversării celorlalți doi copii: atunci când Prințul Louis a împlinit un anișor! Kate Middleton a publicat poze rare cu mezinul și pe 2 mai când Prințesa Charlotte a împlinit 4 anișori.

Foto: Instagram.com