Pentru fiecare femeie, una dintre cele mai prețioase și deosebite zile din viața sa este, cu siguranță, ziua nunții. Însă, de multe ori, acestea întâmpină dificultăți în organizarea evenimentului. Mai nou, în ajutor le vine prima Academie a Mireselor, proiect menit să ajute viitoarele mirese și să le ghideze în acest sens. De ieri, și româncele vor avea posibilitatea de a participa la astfel de trainguri. Un eveniment de lansare a „Cuconadei Mireselor” a avut loc ieri, la Constanța.

„Exact acum un an, am hotărât să fondez prima academie de mirese, ce poartă numele de Cuconada Mireselor. Contactam prestatori şi informam miresele despre tot ce înseamnă nunta. Mi-a luat timp să explic şi să arat fetelor, dar şi prestatorilor despre unicitatea acestui proiect. Cu toată modestia, o să spun că mi-a reuşit. Astfel, am reuşit să scot prestatorii din zona de confort ca să dea tot ce-i mai bun din ei pentru ca miresele să fie încrezătoare în ei. Mi-a reuşit să motivez miresele să ceară din prestatori, să-i motiveze aşa încât aceştea să ofere calitate şi originalitate. Să nu mai fie şablonaţi”, a menționat Nicoleta Sergentu, fondatoarea proiectului.

17807292_1856909807668290_7164598206488550885_o

Și așa cum „unde-s mulți, puterea crește”, de-a lungul acestui an, în frumoasa echipă a „Cuconadei Mireselor” s-au mai adăugat încă două persoane: Răzval Elena și Mariana Chirilă. Cea din urmă este persoana care va fi imaginea proiectului în România și cea datorită căreia, miresele, dar și prestatorii de servicii de peste Prut se vor bucura de această inițiativă.

În România, prima edițe a „Cuconadei Mireselor” a avut loc la Constanța, iar cei prezenți au aflat care sunt ultimile tendindințe în materie de organizare a celei mai frumoase zile din viața oricărei femei.

17800365_1948986478703314_3930267337815325978_n

Foto: Facebook.com