Se prelungește starea de urgență cu încă 60 de zile? Cel puțin acest lucru și-l dorește Natalia Gavrilița. 

Prim-ministra Natalia Gavrilița merge joi, 28 iulie, în Parlament, pentru a cere deputaților să sprijine prelungirea stării de urgență În legătură cu războiul din țara vecină, Ucraina. Potrivit premierului, măsura este necesară în contextul menținerii riscurilor pentru țară.

În Ucraina e război. Situația e imprevizibilă. În contextul plecării Parlamentului în vacanță și menținerii riscurilor pentru țara noastră, se impune decizia de a asigura la Chișinău o putere mandatată cu toate instrumentele pentru gestionarea unor crize. Doar un om care dorește ca țara noastră să fie vulnerabilă ar vota contra. De aceea așteptarea mea e că vom avea suport unanim”, a punctat Natalia Gavrilița.

Autoritățile de la Chișinău au instituit stare de urgență în țară la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina. De atunci, starea de urgență a fost prelungită de mai multe ori. 

 

 

Distribuie articolul: