Ți-e poftă de ceva dulce, dar ești la regim? Vrei desert, dar numeri caloriile? Îți place ciocolata, dar știi că cea din comerț nu e deloc sănătoasă? Mmm.. avem vești bune pentru tine! Recomandăm să prepari ciocolată vegană, fără prelucrare termică, fără chimie, fără aditivi dubioși, fără E-uri stranii – un desert natural, sănătos, gustos și rapid! Are un singur dezavantaj: termenul de valabilitate este foarte mic, dar stai fără griji – dispare instant!

Nu ai utilaje și echipamente speciale pentru ciocolaterie? Nu ai cântar? Atunci rețeta aceasta este pentru tine! Dorina Turculeț-Chihai, care și-a transformat necesitatea într-un hobby dulce și despre care v-am povestit anul trecut, ne dezvăluie astăzi, o rețetă extrem de ușoară de preparare a ciocolatei vegane, chiar de Ziua Mondială a Ciocolatei!

Ingrediente:

  • 1 ceașcă unt de cacao,
  • ½ ceașcă carob (sau cacao, la dorință)
  • 3 lingurițe de sirop de arțar (sau miere, sirop de agave, sau oricare alt îndulcitor natural),
  • 1 vârf de cuțit sare de mare (la dorință),
  • 1 strop esență de vanilie (sau de migdale/rom/etc-la dorință),
  • în dependență de gusturile fiecaruia, puteți adăuga orice nuci/semințe/plante.

Preparare la Bain- Marie:

  1. Punem o cratiță cu apă la fiert, la foc mic.
  2. Într-un vas de sticlă sau ceramică, adăugam untul de cacao. Punem vasul în cratiță, astfel încât fundul vasului să nu se atingă de apă.
  3. La foc mic, amestecăm untul de cacao cu un tel sau o ligură de lemn, timp de 2-3 minute, până se topește. Adăugăm siropul de arțar și îndepărtăm vasul de pe arăgaz.
  4. Adăugam 1 vârf de sare de mare, ½ cană de carob (sau cacao, la dorință) și esența de vanilie.
  5. Turnăm masa obtinută în forme (dacă nu aveti forme speciale pentru ciocolată, puteți folosi forma pentru cuburi de gheață 😊)
  6. Lăsăm la congelator, până se întărește. Înainte de consum, o scoatem din congelator și o lăsăm puțin pe masă.
  7. Ciocolata o păstrăm la frigider, pentru că, fiind un produs natural, fără chimie (aditivi sau conservanți) are un termen de valabilitate foarte mic.

Nu-i așa că imaginile transmise de Dorina vă trezesc poftă? Nu rămâne decât să o contactați pentru comenzi sau să preparați ciocolată naturală acasă, după rețeta de mai sus! Să aveți poftă!

Foto: Instagram/DorinaTC