Despre „Oameni și Kilometri” știe fiecare jurnalist și om bine informat de la noi. Scopul acestei mici echipe de jurnaliști profesioniști este ca despre oamenii deosebiți din societatea noastră, cu probleme majore, neștiuți de nimeni, să afle cât mai multă lume. În interviul ce urmează, Polina Cupcea, una dintre inițiatoarele proiectului, ne-a povestit detalii din culise - detalii care nu încap în articolele de 12 sau chiar 14 pagini A4... Un lucru e cert, știm ce va face Polina dacă nu va mai putea documenta prin satele Moldovei poveștile sociale desprinse parcă din realitățile Siberiei Socialiste.

Polina, spune-mi te rog cât timp s-a copt această idee și grație cui a reușit să prindă viață?

Ideea „Oameni și Kilometri” a pornit cu câțiva ani în urmă, studentă fiind la Școala de Studii Avansate în Jurnalism (2013), doar că a reușit să prindă viață la sfârșitul anului 2015. Proiectul e conceput cu Raisa Răzmeriță și Nicolae Cușchevici. Ne-am dorit, și sper că asta se simte și în prezent, să reflectăm despre problemele sociale numai că într-o formulă inovativă. Adică să documentăm atât cât ne poftește inima un subiect (oricum avem și noi deadline-uri), să trăim alături de eroii noștri atât cât ne permit aceștia și să redăm în kilometri de cuvinte o problemă.

De unde și cum găsiți istoriile? Cine vă inspiră?

Istoriile le găsim pe drum. (râde) Dacă e să mă refer la ceva concret, de exemplu, articolul „Amar”, păi, eroii i-am întâlnit la barul din satul Beștemac. În acea localitate documentam un alt subiect. Treceam pe lângă ei și m-au invitat la un selfie, apoi m-au rugat să le fiu fotograf la nuntă. Am acceptat cu o singură condiție – să fac un reportaj de la evenimentul lor. Îmi păruse super tare să descrii o nuntă dintr-o pătură social-vulnerabilă. Însă, majoritatea subiectelor le gândim. Totodată, faptul că ne aflăm o perioadă îndelungată de timp într-o comunitate, ne permite să aflăm și multe povești, pe care poți să le „aplici” în alte sate.

Cum doriți voi să fie aceste istorii, aveți careva principii după care vă conduceți (să stați cu ei, să luați masa cu ei, să le aflați istoriile)?

Polina Cupcea

Principiul de bază după care ne conducem e să afli câte mai multe despre acel Om. Să stai alături de El și să-l urmărești. Pentru că în 20 minute nu cunoști prea multe despre viața sa. În 20 minute eroul îți spune doar ce vrea el ori pentru noi e important să relatăm ceea ce vedem, fără să ne dăm cu părerea. Multe detalii nu le afli din interviuri, multe detalii le afli din „spionat”. Și pentru asta se întâmplă să dormi la ei, să mănânci cu ei, mai bei un păhărel de vin (râde), asculți kilometri de istorii și înregistrezi metri de convorbiri. Ei se deschid și afli/vezi detalii o-ho-ho de faine. Maria, mama băiețelului Goșa din articolul „Grădinița lui Goșa”, nu mi-ar fi spus niciodată că pot să mănânce și cozi de ceapă la dejun, dacă nu m-aș fi aflat la ei dis-de-dimineață ca să surprind momentul.

Cât timp vă ia documentarea și realizarea unui material?

De la caz la caz. Un material poate să-ți fure și câteva luni, dar și câteva zile. Articolele de eveniment nu le poți întinde mai mult de câteva zile. Cele care reflectă probleme sociale, precum medicina de familie la sate, îți ia câteva luni. În aceste luni intră – predocumentarea – ca să vezi dacă o să ai subiect, documentarea pe teren, apoi interviuri cu experți și autorități, scrierea materialului și aproape vreo 10 zile pentru redactare, prelucrare de fotografii, montare video și încărcare pe site.

Nu credeți că ele sunt poate prea lungi sau prea dure, pe alocuri?

Dure? Asta e realitatea noastră. Noi avem și articole mai funy pe website, dar până acum, sincer, călătorind prin satele Moldovei, eu nu am văzut nimic optimist. Și crede-mă, am dori să scriem și despre lucruri pozitive, dar … e de speriat ce se întâmplă după hotarele Chișinăului. La articolele noastre avem comentarii de genul – „Asta e în Siberia?”.

Lungi? Pentru mine ele sunt prea scurte. Articolul cu medicina de la țară avea inițial 18 foi A4. Turbam când mă gândeam că trebuie să-l reduc la vreo 14 sau chiar 12 foi. Sunt sigură că o să-i molipsim pe toți cu kilometrii noștri de articole, iar celor care le place să citească și să se informeze doar din statusuri de pe Facebook o să-i educăm să citească și 18 pagini A4.

Raisa Răzmeriță

Raisa Răzmeriță

Care dintre materialele realizate a implicat cele mai multe/mari eforturi?

Fiecare material implică eforturi considerabile. Nu cred că Raisa ține mai mult la „Antonina” sau mai puțin la „Titanicul de Moldova”.

Ați avut careva momente hazlii, dificile, neobișnuite în timpul realizării articolelor?

Pentru un articol am sărit un gard cu Raisa fără să-l atingem. Concubinul eroinei s-a luat după noi și, în sat străin fiind, nu știam pe unde să ne adăpostim, dar am scos-o în capăt. Într-un alt sat, foarte micuț, voiau să-mi caute mire. Se lăudau că au niște tractoriști profesioniști. Oamenii de la sat nu concep că o fată să poposească singură într-un sat străin. Și multe alte delicii.

Care este scopul vostru și la ce ați dori să ajungeți cu acest proiect?

Am dori să implicăm cât mai multă lume. Să roadem naftalina din jurnalismul social și să-l aducem la un nivel internațional. Să colaborăm cu instituții mass-media internaționale, să învățăm de la jurnaliști cu premii chiar și Pulitzer (zâmbește), să aducem în țară evenimente mondiale… Eu cred cu tărie cu lucrurile astea ar putea să se întâmple într-o bună zi, așa cum am crezut în proiectul „Oameni și Kilometri” că o să prindă viață. Și a prins.

Raișa și Polina, în acțiune

Raișa și Polina, în acțiune

Ce gen de material sau cu cine ați vrea foarte mult să realizați un asemenea documentar foto?

La realizarea documentarelor foto mi-ar plăcea să-i avem ca mentori pe cei de la Documentaria.ro. Băieții fac un lucru superb. Desigur și cu fotografi de la „Reuters” și „The New York Times” etc. Și să colaborăm cu toți jurnaliștii, care au tangență sau merg pe aceeași undă ca și „Oameni și Kilometri”. De la fiecare ai ce învăța, inclusiv și de la colegii mei din Moldova învăț o groază de lucruri și mi-ar plăcea să-i avem pe unii în echipă sau să colaborăm.

Ce va face Polina Cupcea și colegii ei când subiecte de acest gen nu vor mai fi?

Noi trăim din finanțări externe. Adică nu avem nimic cu politica sau comanda. E greu, dar – independent. Însă nu e atât de greu de dat viață unui proiect media independent, dacă îți dorești asta cu adevărat. Când nu o să mai câștigăm granturi o să facem, probabil, tot „Oameni și Kilometri”. Pentru mine planul de rezervă e următorul: la vândut cârnaț la „XXX” ( o companie de salamuri. Nu scriu numele ca să nu iasă că fac publicitate). Văzusem un anunț la ei că 3 zile lucrezi și 3 zile acasă, iar pentru asta îți achită 5000 lei lunar. Și mă gândeam că asta e minunat, deoarece cu banii câștigați îmi voi putea achita cele 3 zile libere de deplasări ca să fac articole pentru „Oameni și Kilometri”.

Foto: Polina Cupcea pentru „Oameni și Kilometri”, Octavian Balea.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: