Vara aceasta se caracterizează prin confort la superlativ. Pe măsură ce vremea se încălzește, pregătește-te să renunți la cizme, pentru că în acest sezon, sandalele cu bretele și platformele înalte sunt în prim-plan. Dacă iubești confortul, nu-ți face griji, poți alege adidași cu talpă înaltă, întrucât sunt în tendințe și sunt mai ușor de combinat în ținute ca niciodată.

Platformele – o tendință ce renaște vara aceasta? Ce modele să alegi?

Casele de modă premium urmează tendințele create de tocul stivuit al lui Versace din sezonul trecut și au creat sandale, pantofi, espadrile, mocasini cu platformă, într-o infinitate de modele. Printre piesele preferate, sunt adidașii cu talpă înaltă, întrucât combină confortul cu un design complex, futuristic.

O tendință moștenită din anii ‘70, platformele sunt îndrăgite pentru că îmbracă armonios și frumos piciorul, păstrându-și în același timp, confortul și comoditatea în purtate. Anul acesta au fost reinventate sub forma flatformelor, care urmează o talpă înaltă și dreaptă. Totuși, a rămas în atenția creatorilor de modă și platforma clasică, regăsindu-se într-o varietate de modele.

Dacă iubești pantofii sport, alege adidași cu talpă înaltă moderni, cu accente de culoare și detalii distractive. Aceștia revin în tendințe și își mențin poziția fashion tot sezonul. Grație adidașilor cu talpă înaltă, vei putea compune o mulțime de ținute. Îți trebuie doar puțină imaginație. Îi vei putea purta cu jeanșii preferați, un top mulat, cu o rochie la birou și chiar un costum cu sacou și pantaloni. Sau alături de un trening și accesorii îndrăznețe, pentru a obține un look în stil streetwear.

Îți dorești o ținută minimalistă, funcțională și stilată? Alege saboți cu platformă. Deși au fost în tendințe și anii trecuți, vara această saboții cu platformă groasă, în culori vibrante, sunt un must-have. Sunt ușori, comozi și pot fi purtați alături de rochii lejere, pantaloni scurți sau jeanși și o cămașă simplă, oversize.

Adaugă un strop glam în ținuta de seară cu o pereche de pompe cu platforme. Sunt confortabile, îți conferă înălțime și extravaganță. Mizează pe o pereche de pompe cu platformă din satin, într-un roz vibrant sau o pereche din piele naturală, neagră, lucioasă.

Ce fel de pantofi cu toc confortabil să alegi pentru stilizarea ținutelor? 

Vara aceasta nu vei da greș cu o pereche de pantofi cu tocul mic. Pantofii cu tocul tip kitten este în continuare prezent în colecțiile marilor case de modă și reprezintă opțiunea ideală pentru un outfit relaxat, degajat, rafinat. De la sandale sau saboți, selecția de modele este infinită.

Pantofii cu toc statement, cu forme geometrice și detalii neobișnuite, te vor ajuta să creezi outfit-uri inedite în fiecare zi. Arată spectaculos și pun în valoare orice piesă vestimentară vei alege. Un look minimalist, clasic sau contemporan, poate fi ușor evidențiat cu pantofi cu toc statement.

Fii îndrăzneață și alege pantofi cu toc gros și platformă. Aceste modele sunt îndrăznețe, spectaculoase, interesante și se vor potrivi cu personalitatea ta jucăușă.

Alege pantofi cu platforme și tocuri în culori nude sau vibrante, pentru a-ți pune în valoare tenul și ținutele. Combină-le cu rochii la modă, fuste fluide, topuri mulate și creează ținute pentru zilele de vară sau serile călduroase în oraș.

Platformele sunt cu certitudine prima alegere vara aceasta, iar tendințele aflate la orizont întăresc acest lucru. Încălțările cu platformă adaugă un contrast uimitor rochiilor delicate și costumelor croite, iar o pereche de adidași cu talpă înaltă sunt remarcabili și în același timp și practici.

Distribuie articolul: