Plaja Roşie din China este un loc spectaculos și unic în lume, care s-a format prin procese sută la sută naturale. Efectul vizual deosebit este dat de prezenţa algelor marine care se răspândesc pe terenul ud dintr-o zonă a Deltei râului Liaohe, începând cu luna aprilie a fiecărui an, notează digi24.ro.

Algele rămân verzi vara, iar spre sfârșitul acesteia încep să se coloreze, iar pe la jumătatea lunii septembrie capătă toate o nuanţă amețitoare de roşu, care se menține până la venirea iernii.

Plaja Roșie găzduiește un ecosistem cu peste 250 de specii de păsări și 400 de specii de animale, multe dintre ele rare, pe cale de dispariție. Din acest motiv, autoritățile au luat măsuri sporite de protecție a ariei, accesul fiind strict interzis în majoritatea zonelor, însă există și secțiuni deschise pentru turiști.

Aici au fost amenajate poduri înalte din lemn, astfel că autoritățile au redus la cote minime impactul asupra cadrului natural uimitor.

Plaja Roşie se află la 30 de kilometri distanţă de oraşul Panjin, de unde se organizează excursii către plaja uluitoare.

Sursa: digi24.ro

Distribuie articolul: