Actorul, regizorul și directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă este un promotor al culturii în Republica Moldova și contribuie nemijlocit la dezvoltarea acesteia prin activitatea sa.

Mi-aș dori ca toți să punem umărul pentru ca să reușim să trăim într-o Moldovă Europeană. Dar pentru asta, avem nevoie să eradicăm corupția, să creăm condiții avantajoase pentru dezvoltarea afacerilor și proiectelor culturale și educaționale. Numai împreună putem realiza un salt extraordinar, putem dezvolta un stat european, în care să ne fie dragă să trăim și să ne crește copii și nepoții, spune actorul.

El se bucură de faptul că tânăra generație trăiește într-o țară liberă și menționează de asemenea, că în fiecare an se organizează festivalul Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, pentru ca să multiplice conexiunile cu Europa și să conecteze la ea cât mai mulți iubitori de artă din Republica Moldova.

Europa pentru mine înseamnă posibilitatea de a fi liber, de a fi în siguranță și  de a avea acces la cât mai multe evenimente culturale, bucuria de a contacta cu o lume diversă și deschisă, și încrederea de a fi ascultat și acceptat, afirmă Petru Hadârcă.

Videoul integral poate fi vizionat pe linkul de mai jos:

https://www.facebook.com/moldeuropeana/videos/974333024447319/

Distribuie articolul: