Pentru a avea sâni sănătoşi, nu doar exerciţiile fizice sunt utile, ci şi alimentaţia. Greutatea, sarcina, îmbătrânirea le afectează aspectul, le reduce fermitatea şi frumuseţea. 

Ştiai că sânii sunt alcătuiţi din ţesut glandular, dar şi adipos care se află peste fiecare dintre muşchii tăi pectorali? Partea glandulară a sânilor tăi este formată din 20 de lobi care conţin lobuli mai mici responsabili pentru producerea laptelui mamar. Mărimea sânilor depinde mult de genetică, dar forma lor se poate schimba de-a lungul vieţii.

Unele alimente pot menţine aspectul frumos al sânilor, iar altele îi păstrează sănătoşi, departe de boli ca mastita, chisturile sau nodulii mamari, cancerul mamar, potrivit clickpentrufemei.ro.

Fructele uscate previn îmbătrânirea sânilor

Fructele deshidratate oferă aceleaşi efecte benefice nutriţionale ca acelea în stare crudă, mai puţin hidratarea. Conţin fibre, antioxidanţi şi micronutrienţi, ceea ce înseamnă că scad nivelul tensiunii arteriale, normalizează glicemia şi reduc apetitul pentru dulciuri. Sunt indicate şi pentru sănătatea sânilor, deoarece sunt bogate în fitoestrogeni, compuşi pe bază de plante care imită estrogenul. Pe măsură ce îmbătrâneşti şi corpul pierde estrogen, consumul de alimente care oferă fitoestrogeni creşte nivelul de estrogen, astfel încât să păstrezi tinereţea şi fermitatea sânilor.

Quinoa le menţine fermitatea

O pseudo-cereală, quinoa are reputaţia de a fi un super-aliment. Este o sursă bună de fibre, zinc, proteine, vitaminele B şi E, cupru şi fier. Conţine acizi graşi, antioxidanţi şi are proprietăţi antiinflamatoare. Este şi un aliment care nu conţine gluten, îmbunătăţeşte sănătatea inimii, reduce riscul de hipertensiune arterială. Pe lângă toate afecte efecte benefice, consumul de quinoa menţine fermitatea pielii sânilor. Datorită antioxidanţilor pe care le conţine, fiecare porţie de quinoa ajută sânii să obţină elementele nutritive de care au nevoie pentru a încetini procesul de îmbătrânire.

Seminţele de in şi ouăle reduc riscul de cancer mamar

Sub orice formă ai dori să consumi seminţele de in (ca atare, hidratate, ulei, pulbere) îşi oferă acizi graşi Omega-3, fitoestrogeni şi fibre. Toate acestea te protejează de boli de inimă, combat inflamaţia şi refuc bufeurile la menopauză. Seminţele de in ajută şi la prevenirea cancerului de sân prin inhibarea dezvoltării celulelor canceroase de sân care ar putea fi deja prezente.

Ai de ales dintr-o varietate mare de moduri de a pregăti ouăle. Indiferent de modul preferat de a le consuma, poţi fi sigur că oricare dintre acestea îţi vor oferi beneficii pentru sănătate de care merită să ţii cont. Ouăle reprezintă o sursă bună de proteine şi vitamine din complexul B.

Acestea reduc nivelul de colesterol rău, menţin sănătatea ochilor, scad riscul de apariţie a bolilor de inimă şi susţin sănătatea oaselor şi a musculaturii datorită unui plus aminoacizi. În privinţa sânilor studiile au arătat că ar putea exista o legătură între deficienţa de vitamina B12 şi cancerul de sân la femeile aflate la postmenopauză. Un ou fiert tare asigură 25% din cantitatea de vitamina B12 de care ai nevoie zilnic.

Femeile care consumă adesea produse lactate grase, alimente procesate şi cereale rafinate (ca pâinea albă) îşi pot creşte riscul de a fi diagnosticate cu cancer de sân cu aproape 46%.

Pe de altă parte, cele care urmează o dietă mediteraneană îşi pot reduce acest risc cu 44%. Uleiul de măsline este un aliment de bază în dieta mediteraneană. Conţine compuşi care ajută la eliminarea anumitor tipuri de celule canceroase de la nivelul sânilor.

Distribuie articolul: