Ca astăzi, pe 4 august, 1693, monahul Dom Perignon a inventat șampania, băutură care a primit denumirea după regiunea Champagne din nordul Franței. Hai să aflăm istoria din spatele acestei băuturi spectaculoase. 

În Evul Mediu, vinul era considerat o băutură binecuvântată, iar cei care se ocupau de podgorii erau călugării. Inventarea procedeului de fabricare a şampaniei este atribuit, aşadar, unui călugăr pe nume Dom Pierre Perignon de la o abaţie benedictină din regiunea Champagne.

Pierre Perignon s-a născut în 1638 (a murit în 1715), fiind fiul unui mic funcţionar din orăşelul Saint-Menehould. În perioada adolescenţei a intrat în ordinul benedictin la Abaţia Saint-Vannes din Verdun. La 28 de ani a fost numit pivnicer la Abaţia din Hautvillers. După mai multe experimente, Dom Perignon a folosit struguri din soiul Pinot noir, pe care i-a supus unei metode de vinificare aparte. A făcut vinul să refermenteze, pentru a doua oară, a adăugat zahăr şi fermenţi în sticle ermetic închise şi rezistente la presiune, lăsând un gol de aer suficient pentru ca procesele chimice să acţioneze la interior.

În acele vremuri, fermentaţia naturală a vinului începea toamna, vinul reţinând o porţiune din zahărul strugurilor. Iarna, fermentaţia era întreruptă pentru a reîncepe odată cu încălzirea vremii, primăvara. Cum însă vinul era depozitat în butoaie de mari dimensiuni, efervescenţa naturală a băuturii nu se păstra.

Tehnica folosită pentru obţinerea şampaniei este destul de laborioasă, cuprinzând câteva etape: pregătirea vinului de bază, astfel încât să devină un mediu fermentabil, umplerea sticlelor cu acest vin, fermentarea sa în butelii, eliminarea din sticle a depozitului de drojdii format în urma fermentării, printr-o operaţiune minuţioasă denumită degorjare, urmată de dopuirea definitivă, vinul rămânând astfel încărcat în dioxid de carbon, ce-şi arată prezenţa la contactul cu aerul, prin acea perlare specifică la turnarea în pahar. Calitatea ei se apreciază şi după fineţea bulelor şi durata de perlare. Trebuie menţionat faptul că sticla în care se comercializează şampania obţinută prin metoda champenoise este chiar cea în care vinul a fermentat. Şampania obţinută în regiunea viticolă Champagne continuă să se producă şi astăzi, după aceeaşi metodă tradiţională.

Procesul de fermentare a băuturii în sticlă dădea spuma şi efervescenţa vinului fapt care crea unele probleme celor ce-l preparau. Dacă vremea era mai caldă primăvara, spuma fermentată care stagna era agitată şi astfel începea producerea de dioxid de carbon. Sticlele erau închise etanş, cu un dop de plută, ca să nu explodeze şi să producă o reacţie în lanţ.

Sticlele nu se aşezau niciodată foarte aproape una de cealaltă pentru că, fiind sub presiune, s-ar fi ciocnit şi s-ar fi spart la prima atingere, iar producţia din anul respectiv ar fi fost sortită eşecului.

„Vino repede, am degustat o aromă de vis!”, au fost cuvintele monahului Dom Perignon când a degustat prima oară spuma produsă de băutura care mai târziu a primit numele de Champagne de la regiunea cu acelaşi nume din nordul Franţei.

Curiozități…

Servirea 

Modul corect de a turna șampanie în pahar necesită ținerea sticlei în poziție verticală, nefiind necesar să o înclinați. Paharul de umple o treime cu șampanie, apoi se completează;cu toate acestea, nu trebuie să umpleți paharul în totalitate. Și cu toate că multe dintre sticlele de șampanie au o gaură în partea de jos, în momentul în care se toarnă în pahare, degetul mare nu trebuie să între în acea gaură, că în cazul vinurilor.

Paharul de șampanie

Paharul de șampanie a fost creat de un fabricant de porțelan de origine franceză, ce a realizat cupa după formă șanului Mariei Antoaneta.

 Bulele

Se spune că într-o sticlă de șampanie sunt 58 de milioane de bule. Acestea sunt criteriul pe baza căruia se deosebește o șampanie de calitate de una mai puțîn bună. Cu cât bulele sunt mai mai mici și mai fine, cu atât mai rafinată este șampania.

Te amețește repede

Se spune că bulele din șampanie ajută la transportarea mai rapidă a alcoolului în sânge și implicit, ne putem ameți de la o cantitate mică de șampanie. Unele persoane recomandă chiar să bem șampania după ce dispar bulele.

Sursa: nordestnews.ro/gustos.ro

Distribuie articolul: