Spune că nu a învățat muzică niciodată, iar tot ceea ce face se întâmplă firesc, de la sine, din pură improvizație. Așa, dintr-o improvizație în alta, trupa pe care a fondat-o șapte ani în urmă va concerta pe 4 februarie la Artcor. Va concerta din nou. Pentru că piesele deja rulează, bine-mersi, la Radio Guerilla din România.

Pavel Olari e designer-ilustrator, solist și instrumentist care a descoperit muzica pe când învăța la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău. Cosmos în buzunar a apărut de la o ilustrație de carte, o chitară, un cajon și o vioară… la care mai apoi s- adăugat și fluier, iar mai apoi și instrumente muzicale electronice, cumpărate pe ultimii bani. Despre cosmosul din interiorul nostru, speranță și muzica care nu se măsoară în cifra de oameni care te ascultă, vă invităm să citiți mai jos – în interviul cu Pavel Olari de la Cosmos în buzunar.

 

Cum a apărut muzica în viața ta?

Ciudat a apărut. Ca un click în cap. Niciodată nu m-am gândit să fac muzică, niciodată nu mi-am dorit să fac muzică. Nu mi-a fost interesantă această activitate și mi se părea mereu că e o pierdere totală de timp. Muzică însă mereu am ascultat și, se pare că, la un moment dat, s-a întâmplat ceva de mi-am schimbat părerea.

Îmi amintesc că aveam 18 ani și eram, de 1 septembrie, cu încă doi colegi de la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”. Unul dintre colegi avea două chitare: una electronică și una acustică. Eu i-am cerut chitara acustică ca să „drăngănesc” puțin la ea. La un moment dat, el se uită la mine și îmi zice: „Știi ceva? Îți iese destul de bine”.


„Aceasta, de fapt, era prima dată când țineam un instrument muzical în mână. Mă umflase râsul.”

Apoi a urmat ceva foarte straniu: rămăsesem cu gândul la chitara ceea, nici nu știu de ce. Peste o zi după asta, le-am cerut părinților să-mi cumpere și mie una. Părinții mi-au sugerat să-mi adun singur banii de noua „jucărie”, așa că, timp de 6 luni, am pus ban cu ban deoparte, din bursa de la colegiu, care era de câteva sute de lei. Fix după jumătate de an, practic toată grupa mea de la colegiu m-a însoțit, solemn, la procedura de cumpărare a instrumentului. Din acel moment, nu-mi amintesc o singură zi în care să nu încerc să improvizez ceva la chitara mea. Fie că din insistență, fie din încăpățânare, îmi plăcea extrem de mult să țin chitara în mână. De aici a pornit totul. Iar astăzi, proiectul meu muzical numără deja 7 ani.

Cine sunt băieții de la Cosmos în buzunar? Cum a apărut trupa și de unde așa nume?

Eu sunt solistul, compozitorul și producătorul trupei. Adrian Roșca e sound designer, producător, beat maker. E colegul meu și cel mai bun prieten. Noi ne cunoaștem aproape de-o viață, de la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”. Al treilea membru al trupei, backing vocalist și instrumentist, este Laurențiu Coțaga. Pe el l-am cunoscut în 2016, exact în anul în care am fondat trupa. Dar nu el a fost primul chitarist. Pe Laur l-am invitat abia în 2018, deși noi până atunci am discutat mult despre muzică. Poate de aceea el a prins destul de rapid și ușor vibe-ul nostru, și am început să facem muzică împreună. 

Eu mai sunt și artist vizual, ilustrator, fac ilustrații de carte. Adrian e și designer, se specializează în design comercial, publicitate, iar Laurențiu lucrează în IT. 

Cum a apărut numele? Tare natural, aș spune eu. Prin anul 2014, eu am creat ilustrații pentru o carte. Ea conținea foarte multe gânduri de-ale mele, creații pe care nici nu știu cum să le numesc sau să le definesc. Toate ele însă aveau un scop clar – să ilustrez tot de ce sunt în stare ca artist. Până la urmă, această carte cu ilustrații a devenit pentru mine un fel de revelație. Însuși faptul că eu desenam în fiecare zi mă învăța ceva nou și, până la urmă, am ajuns la rezultat. Ideea și legătura cu trupa este însă alta – mie îmi venise, pur spontan, două denumiri pentru această cărticică: pe copertă scrisesem cuvântul „Words” (cuvinte, din engleză), iar în interior, pe prima pagină – „Cosmos în buzunar”. Nu pot explica de ce și de unde. Așa a fost să se numească. 

Iar în momentul în care trebuia să alegem un nume pentru trupă, îmi amintesc că stăteam cu Adrian și l-am întrebat, în glumă: „Ce zici să ne numim Cosmos în buzunar?”

De râs, am râs, pentru că eu, de fapt, nu aveam nicio intenție să formez o trupă, să fiu muzician și să merg pe acest drum al artiștilor. A fost o glumă. De la început, când ieșeam pe scenă, parcă mă și sfiam de acest nume, simțeam un soi de rușine și îmi tot venea să râd – pentru că mi se părea extrem de amuzant. 

Dacă am avut gânduri, în 7 ani, să schimb numele? Sigur că am avut, recunosc. Dar uite că nu am făcut-o. Probabil prea mult s-a lipit el de noi și noi – de el.

Într-un spațiu românesc plin de manele, voi ați ales alt stil de muzică. Care și de ce? 

Nu am ales, niciodată, niciun stil de muzică. Totul a venit din pură curiozitate. Eu nu am școală de muzică în spate. Nimeni dintre noi trei, de la Cosmos în buzunar, nu o are. Noi nu avem idee de muzică în general, dar asta nu ne-a încurcat să încercăm și să creăm ceva al nostru. 

Prin anul 2014, fiind anii în care eu descopeream chitara și cântam zi la zi la ea, îmi amintesc că am trecut printr-o perioadă mai emoționantă, mai tensionată și mai puțin plăcută pentru mine. Ei bine, anume în perioada aceea au apărut 4 piese în limba engleză. Nu am făcut asta special, intenționat, să zici că îmi doresc neapărat să cânt în engleză… așa a ieșit, așa a fost să fie, habar n-am din ce cauză.

Mi-au venit în cap, eu le cântam așa cum puteam, fără să înțeleg ce cânt – pentru că nu știam teoria muzicală și nu știam cum, corect, se cântă. Totul a început de o o chitară acustică, un cajon și o vioară. Nu m-am gândit nici o clipă la muzica electronică, pentru că idee nu aveam de asta. În schimb ascultam multă muzică, ascultam Radiohead.

Îmi amintesc un moment interesant, prin 2017, când a început să mă urmărească întrebarea din ce cauză eu cânt un fel de muzică, dar ascult cu totul alt fel de muzică, și simțeam că vreau să fac altceva. Eu auzeam, în piesele pe care le ascultam, multe efecte speciale, sunete care îmi plăceau, dar habar nu aveam de unde se iau și cum se produc. Și uite că prin 2017 am început să studiez, să mă informez în ceea ce ține de efectele sound. Acela a fost momentul în care am descoperit primele instrumentele muzicale electronice, suficient de ieftine încât să ni le putem permite. Pe atunci, un instrument de 100 euro mie oricum mi se părea super-scump. 

 

Țin minte că am dat ultimii bani pe primele instrumente electronice, care erau niște groovebox-uri. Îmi amintesc și acum denumirea brandului.

Fiind dotați cu acestea, eu și Adrian ne-am propus să ne izolăm de tot ce înseamnă lume pentru o perioadă de timp, și să experimentăm, să producem sunete și muzică. Între timp, mai cumpăram instrumente și experimentam. Din pură curiozitate, am mers pe ceea ce ne inspiră, ceea ce ne plăcea cum sună, și așa am ajuns la stilul pe care îl avem acum – fără să ni-l propunem cumva din start. Eu, în genere, consider că întreaga trupa noastră e o întâmplare care a apărut din pasiune și curiozitate. 

 

Niciodată nu am forțat nimic. Nu am creat pentru că așa a fost scopul, așa ne-am impus sau ne-am propus. Întâlneam anumiți oameni, – se întâmplau anumite lucruri și colaborări. În așa fel am învățat și multe lucruri noi, inclusiv despre mine.

Ce cântați voi, de fapt, și de ce?

Tema principală în piesele noastre este omul în sine. Omenirea. Nu avem treabă cu cosmosul decât în denumire. 🙂 Cosmos în buzunar nu e despre cosmosul cu planete și stele, ci despre cosmosul din noi, oamenii. Universul nostru, care e foarte bogat, existența, emoțiile, gândurile. Tot ceea ce ne face oameni de fapt.

Alte teme din piesele noastre sunt timpul și speranța. În versurile și muzica noastră există multă speranță. Îmi amintesc despre o singură piesă pe care am scris-o despre moarte, dar la momentul în care am scris-o, cred că nici nu-mi dădeam bine seama despre ce este și pur și simplu o cântam.

Piesele noastre nu sunt depresive. Da, este o muzică melancolică, dar una mereu cu lumină la capătul tunelului. Eu sunt optimist și cred că totul depinde de noi în viață și, pentru asta, trebuie să avem mereu speranță.

 

E greu să faci muzică în Moldova?

Să faci muzică în Moldova e greu pentru că noi nu avem o industrie muzicală aici, în țară. Noi nu prea avem oportunități și, chiar dacă ele sunt, nimeni despre ele, de obicei, nu știe. Se comunică puțin și, cumva, mai mult din om în om. E puțină informare. În țara noastră totul se întâmplă mai mult dacă singur înveți, încerci și apoi decizi dacă ai sau nu nevoie de un lucru sau de altul. 

Pe de altă parte, e destul de interesant. 

 

Dacă tu iubești și faci cu adevărat de plăcere ceva, mai puțin contează dacă este sau nu industrie.

Important e să fii pasionat și, dacă arde focul în tine, ușile se vor deschide oricum. E greu să creezi, dar nu imposibil. Muzica e locul potrivit să faci ceea ce simți, ceea ce crezi. Chiar și în cazul nostru, având un proiect neobișnuit și maximal de nișat, într-o țară unde nu prea există public gata să asculte și să înțeleagă o muzică mai complexă, eu oricum cred că există o speranță și îmi doresc să fac asta în continuare. Vreau să fiu onest și sincer în primul rând cu mine, și să fac ceea ce iubesc.

În cazul meu, sfatul de a mă redirecționa spre alt tip de muzică, mai comercială, de exemplu, nu lucrează. Eu vreau să fac ceea ce îmi place, nu ceea ce se vinde și funcționează.  Noi nu suntem populari în Moldova sau peste hotare. Noi pur și simplu suntem pasionați de ceea ce facem. Pentru mine, succesul nu e popularitatea, ci pasiunea de a face ceea ce îmi place. 

 

Ce e muzica pentru tine?

Nu voi spune banalități de tipul „muzica e sensul vieții mele”. Nu e. Muzica e posibilitatea să-mi exprim gândurile. Da, eu am la îndemână și ilustrațiile, mă exprim și prin ele, dar muzica totuși îmi este extrem de aproape. Muzica e o unealtă prin care pot materializa anumite stări interioare, pot transmite o emoție foarte direct, aici și acum. Muzica, în sine, e ceva foarte vulnerabil și onest. Nu poți minți atunci când faci muzică. Pe scenă poți fi doar sincer. În ultimii ani, am înțeles că muzica e foarte importantă pentru mine, – ea mi-a oferit o mulțime de posibilități să mă cunosc, în primul rând, pe mine însămi. Datorită muzicii am descoperit modul în care sunt și simt eu, pentru că muzica, în sine, provoacă și ridică multe întrebări.

 

Povestește cea mai neobișnuită istorie de creare a unei piese Cosmos în buzunar

Nu am povești neobișnuite. Scrierea pieselor mereu are lor cumva întâmplător. Eu percep acest proces ca fiind ceva normal și firesc. În orice sesiune de improvizare poate apărea vreo melodie care să se transforme apoi în piesă. Eu nu am avut povești de tipul celor care li se întâmplau celor mai mari compozitori. Niciodată nu am adormit și m-am trezit cu o melodie în cap. Cum se întâmplă scrierea muzicii la noi, de obicei? Ori e un efort colectiv, la care muncim toți trei, ori unim mai multe elemente. De multe ori eu creez piesa de la zero. Este vorba de un proces creativ și divers. Uneori beaturile colegului meu mă inspiră să pun peste ele acorduri. Dar, per general, muzica noastră se naște absolut organic.  

 

Photo Credit: Vladimir Pogonariu

 

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: