Pavel Efremov este un tânăr talentat de la noi, care acum cântă cu acordeonul său pe cele mai mari scene din Europa. Totul a început de când era mic. Părinții l-au înscris la școala de muzică , iar el s-a îndrăgostit de artă iremediabil. 

Pe când avea 17 ani, Pavel a decis că drumul său este muzica. Pentru a avea mai multe oportunități tânărul a ales să plece în Germania

„Cred că datorită clișeului general că muzica clasică vine din Germania am ales să plec acolo. Nu prea aveam ideea ce mă aștepta acolo și de fapt nu mă aștepta nimic, doar muzică bună. Am plecat singur într-o lume complet nouă și asta chiar m-a format ca personalitate”, a povestit acordeonistul.

Pavel a avut parte și de un an în Spania, unde a avut ocazia să învețe la unul dintre cei mai buni profesori. Efortul tânărului moldovean a fost răsplătit! Acum acesta este laureatul al numeroaselor concursuri atât naționale cât și internaționale.

Tânărul își dezvoltă cariera în Germania, iar acasă vine în vacanță. „Sper să vină momentul când voi putea să mă întorc acasă și să pot savura profesia pe care o am.” 

Mai multe detalii despre povestea lui Pavel află din reportajul realizat de Moldova 1. 

Sursa foto: Facebook.com

Distribuie articolul: