Căsătoria nu este doar despre a avea copii, a împărţi treburile zilnice şi a face dragoste” – susține John Gottman (profesor de psihologie la Universitatea din Washington, care a lucrat timp de patru decenii la predicția divorțului și stabilitatea conjugală). În cuplurile care împărtăşesc un sens comun, conflictele sunt mai puţin frecvente şi rareori conduc la apariţia unui blocaj. Dar, cum ajungi la un sens comun fără să renunți la pasiunile tale? Veronica Gavril (Trainer în Resurse Umane, Life Coach și Blogger din Iași a venit cu un răspuns la această întrebare).

Petreceți timp împreună

„După ani de relație, partenerii tind să dezvolte activități diferite care, în timp, elimină timpul petrecut împreună. Probabil că petreci deja mai mult de 8 ore la birou, plus timpul petrecut în trafic. Apoi vii acasă obosită și te ocupi de casă sau de copii. Uneori nici nu conștientizezi că partenerul nu a ajuns încă, sau pur și simplu îl eviți total pentru că îți dorești să termini ce ți-ai propus. Dar pentru „voi” când ai timp? Este important să îl încadrezi și pe partenerul tău în activitățile tale. Poți să-i ceri să te ajute în treburile casnice, ca să termini mai repede și să-i ții companie după. Sau poți să-ti atribui mai puține sarcini, într-atât încât să-i acorzi atenția ta măcar jumătate de oră înainte de somn. Povestește-i cum ți-a fost ziua sau întreabă-l pe el ce provocări a întâmpinat peste zi”, afirmă Veronica Gavril.

Faceți planuri împreună

„Planurile stabilite împreună, precum vacanțe, evenimente în familie, ieșiri în oraș îți va împlini nevoia de apartenență la grup (relația voastră) și te va motiva să lucrezi la relația ta. Entuziasmul unei noi activități te va transforma într-o femeie flexibilă, energică și iubitoare”, adaugă ea.

Amintește-ți de activitățile comune care v-au legat la început

„Într-o relație tensionată e greu să-l mai privești pe partenerul tău într-o lumină bună. Ba chiar începi să enumeri tot ce nu-ți place la el și găsești motive de separare mai mult ca niciodată. Însă eu îți propun exact opusul: amintește-ti toate realizările împreună, momentele voastre de început, calitățile lui cele mai impresionante, pasiunile voastre, visele comune și tot ce v-a apropiat până acum”.

Retrăiește momentele de început

„Probabil că ai renunțat la multe obiceiuri frumoase împreună. Dar ce-ar fi să le retrăiești? Dansați pe melodia de la nuntă, ieșiți la restaurantul care v-a plăcut cel mai mult, sărbătoriți aniversarea voastră, fă-i o declarație de dragoste, întoarceți-vă în locul în care v-ați cunoscut, revedeți albumul foto matrimonial etc”.

Dezvoltați-vă propriul vostru ritual

„Un ritual comun va întări relația și-i va oferi mai multă siguranță și mai mult farmec. Într-o lume în care schimbarea este singura constantă, este bine să te sprijini pe obiceiuri simple care să te facă să te simți la locul potrivit. Poți stabili cu partenerul tău să beți cafeaua împreună în dimineața de sâmbătă, timp de 30 de minute, fără să aveți acces la telefon. Sau să ieșiți odată pe săptămână în oraș, la teatru, film sau cină. Sau să ieșiți o dată la trei luni în afara orașului. Orice obicei care vă convine vouă ca și cuplu, în aceeași măsură”.

Oferă atenție lucrurilor mărunte și prioritizează

„Partenerul tău nu este perfect, chiar dacă așa l-ai văzut la început. Dar, nimeni nu este. Prin urmare, nu e necesar să-l schimbi de fiecare dată când nu-ți convine ceva. Iubirea adevărată înseamnă acceptare. Dacă vrei ca relația ta să dureze, e bine să înveți să accepți defectele partenerului tău. Însă să te focalizezi pe partea lui bună”.

Oferă atenție lucrurilor mărunte, precum faptul că nu-ți critică felul în care gătești sau faptul că îți deschide portiera la mașină, sau faptul că ia copiii de la școală. Și pune mai puțin preț pe faptul că uită, întârzie sau ia masa cu colegii.

„Prioritizează ce este mai important pentru tine și focusează-te pe nevoile pe care partenerul tău le împlinește. Poate nu e cel mai romantic bărbat din lume, dar este destul de responsabil. Poate că nu știe să comunice, dar te simte când ești tristă. Toate aceste detalii contează și merită atenția ta. Amintește-ți de ele și vei rămâne motivată în relația ta chiar dacă momentan simți un zid între voi”.

Petreceți timp separat

Conviețuirea constantă poate dăuna romantismului și chiar poate face loc plictiselii. O rutină comună este utilă atât timp cât există moderație.

„Din când în când, fă ceea ce-ți place fără partenerul tău. Ieși în oraș, la o plimbare sau la shopping singură. Timp în care și el la rândul său se poate relaxa și poate da curs unei pasiuni personale. Chiar încurajează-l să facă ce-i place și oferă-i libertatea de care are nevoie pentru a-și satisface pasiunile. Se va întoarce la tine împlinit și recunoscător. Vorbiți despre ceea ce vă place să faceți separat și organizați-vă timpul astfel încât obiceiurile individuale să nu contravină timpului petrecut împreună. De exemplu, nu-ti organiza o seară de film cu fetele de ziua aniversării voastre. Sau nu-l invita la o cină romantică în seara unui meci important.

Iar la întoarcere, împărtășește-i trăirile tale și fii sinceră în bucuria ta. Nu-l minți că a fost plictisitor când tu chiar ai reușit să te relaxezi. Din contra, arată-i cât de bine ți-a făcut și recompensează-l pentru înțelegerea și libertatea oferită.”

Exercițiu:

„Ia o hârtie și fă o listă cu două coloane: Ce anume îți place să faci cu el? Ce activitate preferi să o faci singură? Și analizați-o împreună. Este dispus să te înțeleagă și să-ți ofere libertatea de care ai nevoie pentru a rămâne motivată în relație indiferent de diferențele dintre voi?”

Atunci când îți găsești timp pentru a face ceva special pentru cel de lângă tine, te bucuri și de beneficiile acestei acțiuni. Lucrurile simple ca bilețelele de dragoste sau mesajele drăguțe pot reprezenta un mod plăcut de a-i arăta partenerului că îți pasă de el. Fiecăruia dintre noi îi place să se simtă special.

Distribuie articolul: