În dans, la fel ca în orice altă carieră, nimic nu se face fără libertatea alegerii, fără dragoste, muncă și destulă motivație. Probabil aceasta e cel mai important credo al soților Ungureanu. Părinții iscusiților dansatori Mihai și Alexandra Ungureanu știu că succesul e compus din foarte multă muncă, iar de când și-au promovat copiii în lumea dansului, au observat la ei niște schimbări fenomenale. Despre ingredientele acestei vocații, am vorbit cu Lilia Ungureanu. Mama dansatorilor ne-a mărturisit ce stă în spatele acestei munci titanice și cât de important este sprijinul adulților, într-o astfel de „investiție”.


unnamedÎn familia Ungureanu talentul este o calitate aparte. De la cine au moștenit Mihai și Alexanda atâta talent și grație?

Cu siguranță nu este vorba doar de talent. Succesul presupune muncă, dorință, efort, multe sacrificii și nu în ultimul rând – timp…

Cum sunt acum și credeți că n-ar fi fost, dacă nu făceau artă?

Dansul, pentru Mihai și Alexandra, a fost alegerea perfectă! Cred că mulți părinți visează ca copiii lor să învețe să danseze frumos… să știe a valsa grațios sau a improviza la o petrecere pe ritmuri latine. Fiindcă dansul nu e doar o artă dar e și sport, ca orice alt sport are un efect benefic asupra activității inimii, sistemului nervos,și alimentând creierul cu oxigen, dezvoltă memoria, logica etc… Mihai și Alexandra au început să danseze la o vârstă foarte fragedă, astfel au o ținută perfectă și sănătoasă. Datorită dansului, ei nu au complexe, sunt copii creativi, molipsesc cu voie bună pe toți cei din jur.

Sunteți mama unor artiști în devenire. Ce sacrificii se ascund în spatele acestei munci titanice de părinte?

Prima parte a zilei o dedic serviciului, dar a doua parte o dedic copiilor. Nu practică doar dansul, fac ore de engleză, canto, pian. Recent, am absolvit și cursurile Dicție.md cu Vera Nastasiu. Îmi place dreptatea, disciplina și cultiv și copiilor aceste calități. Nu pot spune exact ce vor deveni în viitor, dar sper să-și atingă scopurile. Căci cea mai bună investiție este investiția în copii! Ei sunt motivul să ne trezim cu bună dispoziție dimineața și să ne culcăm obosiți, dar împăcați seara.

11937042_1056237037722512_5094809313041836887_o

Povestiți-ne despre canoanele alimentare ale micilor dansatori. Ce este interzis în alimentația lor?

Dansul presupune efort, iar alimentația corectă a unui dansator este foarte importantă. În timp ce depunem efort, consumăm multă energie, pe care ulterior, dacă nu o recuperăm, ne simțim obosiți.

Recent, Mihai s-a lansat în muzică. Cum a văzut această experiență Vor continua și alte proecte alături de Adrian Ursu și Bety?

Da, recent Mihai s-a lansat în muzică alături de Adrian Ursu și Bety. Pentru el, e o experiență nouă, dar a trecut cu brio. Referitor la proiecte noi, nu ne oprim aici, vor continua

Cum percepe Mihai fenomenul celebrității și cum îl protejați de influențele din extrior?

Mihai nu suportă fenomenul celebrității. Chiar dacă este recunoscut în stradă, se comportă ca orișice alt copil. Uneori se simte deranjat când este recunoscut…

vds

Care sunt cele mai importante principii de educație, promovate de familia Ungureanu?

De noi, părinții, depinde ca ai noștri copii să crească fericiți și să ajungă niște persoane sigure pe sine, fără de complexe, cu păreri proprii și voință. În primul rănd, copiii au personalitate și noi îi respectăm. Nu ne impunem părerea, ci îi lăsăm pe ei să facă alegerea, dar ne asigurăm că știu care sunt așteptările noastre. Sunt foarte diferiți, dar creștem niște copii sinceri, deschiși, dornici de a-i ajuta pe cei din jur, cu maniere bune și comportament adecvat, dar și liberi, sociabili.

12003189_562460943901423_8129984974934448348_n

Cum și unde vedeți viitorul copiilor dumneavoastră? Este o întrebare tot mai actuală, în contextul situației critice a țării în care trăim?

Ne dorim să-i vedem fericiți și liberi, ascultători și exemplari, pe cât se poate, deștepți și creativi, să aibă mai multe oportunități de a-și dezvolta hobby-urile și să aibă un viitor asigurat aici în țară, muncind din plăcere cu pasiune și multă inspirație, nu de nevoie.

Un mesaj pentru părinții care intenționează sa-și promoveze copii în dans sau muzică?

Dragi părinți, dansul e sport, e artă și, ca și orice artă, necesită multă muncă și sacrificii. Țineți cont de posibilitățile copiilor și dorințele lor. Nimic nu se face cu forța, totul trebuie să se facă cu dragoste. Încurajați copiii și ajutați-i să ia o decizie corectă! Cheia succesului în a deveni CINEVA este MOTIVAȚIA! EXISTĂ MOTIVAȚIE – VOR FI ȘI REZULTATE!

Foto: ArhIva Personală

Distribuie articolul: