Pe data de 22 mai a avut loc cea de-a 10-a ediție a premiilor muzicale RU TV. Printre invitații evenimentului s-au numărat: Keti Topuria, Vera Brezhneva, Polina Gagarina, Yana Rudokovskaya, Kristina Orbakaite și multe alte vedete. Nu putem să nu remarcăm cât de colorate și extravagante au fost ținutele participanților.

În ciuda numeroaselor vedete pe covorul roșu și a unui spectacol de zile mari, intriga principală a serii a fost anunțarea numelor laureaților – au fost acordate premii celor mai buni artiști. Printre laureați s-au numărat Dima Bilan, Niletto, Zivert, Artik & Asti și alții.

Prezentatorii ceremoniei au fost Elena Sever, Alexey Chumakov, Regina Toderenko și Timur Rodriguez. Zivert, Max Barskikh, Sergey Lazarev au încântat publicul cu spectacolele lor strălucitoare, iar Zivert și Max au zburat literalmente în timpul spectacolului cu ajutorul unor instrumente speciale.

„În timpul ceremoniei, eu am stat în sală de la bun început până la sfârșit, am urmărit numerele colegilor mei talentați, am cântat și am dansat împreună cu ei! Dar, îmi pare foarte rău că, colegii care erau în hol au fost foarte liniștiți. Nu este clar dacă toată lumea, din cauza pandemiei, a uitat cum se petrece la o sărbătoare muzicală sau nu a existat respect suficient pentru munca altora. Am fost foarte surprinsă de acest lucru. Sperăm că la următorul eveniment, imaginea se va schimba și toți oamenii care au legătură cu muzica, se vor susține reciproc și se vor bucura de momentul în care ne reunim cu toții. Și asta nu o facem atât de des!”, a spus Vera Brejneva.

Lista câștigătorilor:

Cea mai bună cântăreață feminină – Zivert;

Cel mai bun cântăreț – Dima Bilan;

Cea mai bună lansare în muzică – Niletto, „Lyubimka”;

Cea mai bună trupă – Artik & Asti;

Cea mai bună piesă – Artik & Asti, „Fată, dansează”;

Cel mai bun duet – Misha Marvin și Hannah, „French Kiss”;

Cel mai bun videoclip – Max Barskih, „Toarnă, nu regreta”;

Vedeta ringului de dans – Filatov & Karas, „Chilit”;

Cel mai bun proiect Hip-Hop – Mot;

Blogger- cântăreț – Dava;

Cea mai bună copertă – T-killah și Maria Kakadela, „Love Me, Love Me”;

Videoclip cu un mesaj social – A’ Studio, „Insula”;

Clip de animație – Nikolay Baskov, „Infecție”;

Cinema și muzică – Elena Sever și Alexander Marshal, „Războiul dintre noi”.

Fan clubul lui Sergey Lazarev a fost recunoscut că fiind cel mai bun club de fani, iar Valery Meladze a primit un premiu pentru contribuția sa la dezvoltarea showbiz-ului național.