Duminică, România a oficializat intrarea în spațiul Schengen, includând frontierele aeriene și maritime. Ministrul român al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat duminică că extinderea la frontierele terestre va depinde de decizii politice, dar a subliniat că este convins că procesul este ireversibil și că finalizarea acestuia nu poate fi amânată mult timp, conform News.ro.


Eforturile noastre pentru aderarea şi cu frontierele terestre sunt continue şi pe multiple canale diplomatice, precum şi prin munca din teren a Poliţiei de Frontieră şi a celorlalte structuri din Ministerul Afacerilor Interne. Sunt eforturi programate şi structurate care se desfăşoară în bune condiţii. Menţinem o comunicare continuă cu toţi partenerii noştri strategici pentru a sprijini eforturile de aderare completă la Schengen”, a declarat Predoiu.

Potrivit lui, perspectivele celei de a doua etape depind însă şi de factori care nu sunt în sfera de intervenţie diplomatică României, de evoluţii şi conjuncturi politice externe.

„Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, la fel ca şi decizia privind Air Schengen. Dar, în egală măsură, sunt convins că procesul este ireversibil şi că realizarea lui completă nu poate întârzia prea mult”, a subliniat Predoiu.

Oficialul româna declarat că 31 martie 2024, marchează un moment important pentru România, important pentru Uniunea Europeană, integrarea României în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime, spunând că „este un proiect concretizat, un rezultat al unor eforturi tehnice, administrative, diplomatice şi politice ale României”.

Predoiu spune că această realizare a fost posibilă prin îndeplinirea tuturor condiţiilor Schengen Conform ministrului de Interne, din punct de vedere tehnic, această realizare a fost posibilă prin îndeplinirea tuturor condiţiilor Schengen.

„Odată cu intrarea în Schengen, cetăţenii români se vor bucura de o mobilitate sporită, trecând prin punctele de control ale Poliţiei de Frontieră fără a fi nevoie de verificarea documentelor de călătorie”, precizează ministrul.

El s-a referit şi la accentul deosebit pus pe protecţia minorilor, autorităţile asigurându-se că reglementările privind călătoriile acestora sunt bine înţelese şi respectate.

Conform ministrului de Interne, în anul 2023, activitatea aeroporturilor şi porturilor maritime româneşti a fost la un nivel ridicat, evidenţiind importanţa şi complexitatea tranziţiei către Schengen.

El a mulţumit tuturor celor care au jucat un rol real în acest proces, arătând că fiecare efort, fie că a venit din partea instituţiilor statului, a partenerilor internaţionali sau a cetăţenilor, a contribuit la acest succes comun.

Distribuie articolul: