Începând cu data de 11 septembrie 2023, accesul în Aeroportul Internațional Chișinău va fi restricționat doar pentru personalul aeroportuar și pentru cei implicați în traficul transfrontalier.

 

Pentru a intra în incinta aeroportului, vor fi necesare prezentarea biletului de călătorie și a documentului de identitate, iar acestea vor fi verificate de către reprezentanții administrației aeroportuare.

După această procedură, pasagerii vor continua cu înregistrarea pentru zbor, apoi vor trece prin controlul de securitate și verificarea documentelor, urmând să aștepte zborul în sala de plecări.

Aceste măsuri au fost implementate având în vedere că un număr semnificativ de pelerini din Israel urmează să tranziteze Republica Moldova în perioada 11 – 22 septembrie, cu destinația tur-retur Ucraina.

Pentru a sprijini eforturile autorităților în evitarea aglomerației în fața aerogării și pentru a facilita fluxul de călători, se solicită ca toți pasagerii să se prezinte la Aeroport cu cel puțin trei ore înainte de ora programată a zborului, conform informațiilor furnizate de către Poliția de Frontieră.

În cadrul unei ședințe comune cu participarea Poliției de Frontieră, Autorității Aeronautice Civile și Administrației Aeroportului Internațional Chișinău, s-au convenit asupra măsurilor pentru sporirea capacităților de procesare a pasagerilor, ajustarea programelor de zbor ale curselor aeriene și eficientizarea schimbului de informații și date operaționale.

Poliția de Frontieră subliniază că vor fi luate măsuri suplimentare pentru menținerea securității în Aeroport, inclusiv prin suplimentarea personalului și echipamentelor de control, precum și prin utilizarea unor echipe canine specializate în activitățile de frontieră.